Categories: Actualitate

A băut până n-a mai putut sta pe picioare

Isprava unui șofer care a provocat un accident rutier în sensul giratoriu de lângă Shopping City Deva, i-a adus aproape un an de închisoare și muncă în folosul comu­nității. Nu va ajunge la pușcărie, dacă nu va recidiva, pentru că instanța i-a suspendat executarea pedepsei.

S-a plâns că are un necaz
Bărbatul de 47 de ani conducea o auto­utilitară și a scos de pe drum un autoturism, pentru că n-a mai văzut bine din cauza băuturii. Avea o alcoolemie de peste 3,50 la mie alcool pur în sânge, după cum aveau să constate polițiștii. ”În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Deva, organele de poliție de la Biroul Rutier au fost sesizate cu privire la împrejurarea că în sensul giratoriu din fața centrului comercial Shopping City a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube ma­teriale, iar unul dintre conducătorii auto­ve­hi­culelor implicate se află sub influența bău­turilor alcoolice. motiv pentru care s-au de­plasat de îndată la locul indicat, unde i-au iden­tificat pe cei doi conducători. Din decla­ra­țiile acestora a reieșit că în timp ce R.G. conducea autoutilitara marca Mercedes-Benz Sprinter pe banda întâi de circulație, a efectuat o manevră de schimbare a benzii fără a se asigura în mod corespunzător, moment în care a acroșat autoturismul con­dus regulamentar pe banda a doua de cir­cu­lație a aceluiași sens de deplasare”, se arată în actul de sesizare. Șoferul aproape de comă alcoolică le-a spus polițiștilor că a avut o supărare în familie, a băut vreo 3 litri de bere cu alcool și aproape 1 litru de vodcă. Judecătoria Deva l-a condamnat la pe­deap­sa de 11 luni închisoare pentru să­vâr­șirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

18 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

18 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

18 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

18 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

18 ore ago