Un bărbat din Lăpugiu de Jos, pus pe scandal, a distrus mai multe bunuri ale unei societăți comerciale, așa că reprezentanții au chemat poliția. Ajunși la solicitare, polițiștii l-au găsit pe autor și au încercat să se edifice cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
În timp ce făceau cercetarea, individul, de față cu polițiștii s-a pus iarăși pe băut. Procurorii l-au trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Judecătoria Deva l-a condamnat la o pedeapsă ușoară, respectiv un an cu suspendare iar apărătorul său a cerut chiar amânarea aplicării pedepsei. ”Soluţia propusă de apărătorul ales – de amânare a aplicării pedepsei – ar fi o soluţie prea blândă, raportat la gradul relativ ridicat de pericol al infracţiunii. În acest sens, instanţa are în vedere valoarea alcoolemiei, respectiv faptul că inculpatul a condus sub influenţa alcoolului, deşi i s-a pus în vedere de către organele de poliţie să nu urce la volan întrucât a fost observat consumând băuturi alcoolice în prealabil, ulterior a fost urmărit de către organele de poliţie şi doar printr-un concurs favorabil de împrejurări consecinţele infracţiunii nu au fost mai grave”, a motivat judecătorul. (M.Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a procurorului Radu…
Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…