Eveniment

A ars în propria-i casă

O femeie de 65 de ani, din satul Barbura, comuna Băiţa, se află în stare deosebit de gravă, la Spitalul Judeţean din Deva, după ce, ieri dimineaţă, un incendiu mistuitor i-a cuprins casa. Din primele cercetări ale pompierilor, reiese că hunedoreanca este singura vinovată că locuinţa i s-a aprins, deoarece nu a fost atentă la soba cu care se încălzea.

Salvată de vecini

Din cauză că imobilul femeii se află într-o zonă retrasă din satul Barbura, pompierii au ajuns acolo cu mare greutate, pentru că drumul era înzăpezit. Se pare că, femeia, care are handicap şi probleme cu vederea, a scăpat cu viaţă din incendiu, datorită unor vecini care au văzut focul şi au scos-o din casă. Din păcate, în urma rănilor suferite, victima se află în stare critică. „Arsurile de pe corpul femeii sunt de gradul III şi se întind pe o suprafaţă de 45 la sută din corp, dar şi pe căile respiratorii. Pacienta se află în stare gravă şi, în primele 48 de ore, nu ne putem pronunţa asupra şanselor sale de supravieţuire”, a declarat medicul Tănase Popa, şeful Unităţii de Primire Urgenţe a spitalului din Deva. Dacă va scăpa cu viaţă, hunedoreanca nu va mai avea, acum, în prag de sărbători, o casă unde să se întoarcă, pentru că focul i-a distrus-o în proporţie de 80 la sută. (L. Botici)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura