Categories: Eveniment

A ars în coteţul în care se adăpostea

Carmen Cosman

O persoană a ars de vie în coteţul în care locuia, iar pompierii au găsi cadavrul carbonizat, după ce au stins focul. Incendiul s-a produs în Petrila, într-o zonă în care sunt construite mai multe astfel de adăposturi pentru animale.

„La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, care au acţionat pentru stingerea incendiului, precum şi un echipaj de poliţie. Poliţiştii au constatat că, într-o zonă în care sunt amplasate coteţe de animale, un coteţ confecţionat din material lemnos, prevăzut cu o sobă improvizată, era ars aproape în întregime, iar în interiorul lui, după stingerea incendiului, a fost descoperit un cadavru uman carbonizat”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Din păcate, coteţul era folosit pe post de locuinţă de o persoană, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit  că victima incendiului este Marius D., de 46 de ani, din Petrila. În cauză nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Conform cercetărilor preliminare, sursa probabilă de producere a incendiului este jarul sau o scânteie de la soba improvizată. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Petroşani în vederea efectuării necropsiei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

2 zile ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

2 zile ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

2 zile ago