O femeie în vârstă de 42 de ani, din Lupeni, a ales să îşi încheie socotelile cu viaţa, aruncându-se de la etajul patru. Aceasta a fost văzută de un bărbat zăcând pe spaţiul verde din faţa blocului, el anunţând imediat autorităţile.
Tragicul eveniment s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.00, la un bloc situat pe bulevardul Păcii, din Lupeni. Imediat după primirea apelului, la faţa locului au venit atât poliţiştii, cât şi un echipaj de salvare, însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, femeia fiind declarată decedată.
Aceasta era căsătorită, avea doi copii şi era cunoscută ca suferind de boli psihice. Atunci când a ales să se arunce de la etajul patru, femeia era singură acasă şi nu a lăsat nici un bilet care să îi justifice gestul. Cadavrul a fost transportat la spitalul din Lupeni pentru a se i se face necropsia şi a se stabili cu exactitate cauza morţii. Potrivit subcomisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, în acest caz nu există suspiciuni de comiterea unei infracţiuni.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…