Categories: FlashSport

Cetate, „ucisă” de ambulanţă

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au pierdut la masa verde meciul de sâmbătă cu HCM Roman, deoarece ambulanţa, contractată şi plătită de clubul devean, a ajuns cu opt minute după expirarea celor 10 minute suplimentare prevăzute de regulament ca depăşire a orei oficiale de start.
 Culmea ghinionului
Nu ştiu cu ce or fi păcătuit oficialii sau jucătoarele formaţiei devene, dar parcă echipa Cetate e  blestemată să nu simtă gustul performanţei. Exact când speranţele şi încrederea în forţele proprii sunt mai mari, când condiţiile şi conjunctura par mai favorabile, atunci apar tot felul de sincope greu previzibile, iar „corabia” intră din nou la apă. Pentru meciul cu HCM Roman, Cetate avea planuri mari. Finanţatorul Marian Muntean reuşise să bată palma cu pivotul Georgeta Vârtic Diniş de la Rulmentul Braşov, mutase strategic jocul la Sânnicolau Mare, pentru că sala din Deva e în reparaţii, şi miza pe o victorie care să menţină echipa în „cărţi” la cupele europene. Sută la sută contrar planurilor, Cetate a fost lovită sub centură de cine nici măcar nu visa, respectiv Serviciul de Ambulanţă Timişoara.

Opt minute „ucigaşe”
Maşina ambulanţei a ajuns la sală cu opt minute după expirarea timpului suplimentar prevăzut de regulament,  iar Cetate riscă să piardă meciul la masa verde. „Eu am plătit cei 140 de lei, cât costă prezenţa unei ambulanţe la sală la Serviciul de Ambulanţă Timişoara, încă de joi. La 17:45, am sunat la 112 şi mi s-au dat asigurări că maşina va ajunge în timp util. Am sunat apoi la ora 18:00, dar Ambulanţa a ajuns abia la ora 18:18, cu opt minute după timpul regulamentar”, a spus Marian Muntean, finanţatorul echipei devene. „Conform regulamentului, la ora începerii meciului, este obligatorie prezenţa unei ambulanţe echipate corespunzător, ceea ce nu s-a întâmplat. S-a aşteptat timpul regulamentar, adică 10 minute, după care arbitrii au fluierat finalul. Rezultatul va fi 10-0 pentru oaspete”, a declarat Valter Dăncescu, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri.
 

Apelează la Justiţie
Extrem de supărat, finanţatorul echipei devene spune că va da în judecată Serviciul de Ambulanţă Timişoara şi va face un memoriu la Federaţia Română de Handbal pentru rejucarea meciului.
 „Arbitrii şi antrenorul de la HCM Roman, Cornel Bădulescu, au acţionat asemeni unor hiene. La fix, 18 şi 10 minute, arbitrii au fluierat finalul meciului, iar Bădulescu şi-a luat fetele şi a plecat. Eu puteam să fac alte mârşăvii, dar nu am vrut. Puteam să sting lumina în sală şi conform regulamentului, trebuia să aştepte o oră. Dar, am vrut să fiu gentleman, pentru că eu eram cu toate în regulă. Nu e corect ce au făcut ei şi sper să mi se dea dreptate la Comisia FRH”, a spus Muntean, care a repus pe tapet posibilitatea renunţării la echipă, din cauza ostilităţii Federaţiei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

11 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

11 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

11 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

11 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

11 ore ago