97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Gheorghe Firczak

Conform Tratatului de la Bucureşti din anul 1812, dintre Rusia şi Turcia, partea  dintre Prut şi Nistru a Principatului Moldovei a intrat în componenţa Rusiei până în anul 1918, cu excepţia perioadei 1856-1877. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie/9 aprilie 1918 de către Sfatul Ţării, Parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti, reprezintă începutul procesului unionist din acel an.
După înlăturarea ţarismului în februarie 1917 şi realizarea armistiţiului  Rusia şi Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări şi congrese ale reprezentanţilor diferitelor clase sociale sau organizaţii profesionale pentru discutarea viitorului ţării. S-a convocat un congres al reprezentanţilor locuitorilor din mediul rural, organizat în 6-7 februarie 1917, care a votat o moţiune pentru autonomia Moldovei dintre Prut şi Nistru şi formarea unei adunări legislative. Au urmat câteva congrese: ale clerului, învăţătorilor şi ale soldaţilor, toate cerând autonomia pentru fosta gubernie rusească. În aprile 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membri aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi Onisifor Ghibu, ca figuri reprezentative. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul „Cuvânt moldovenesc“, la apariţia căruia au avut o importantă contribuţie câţiva refugiaţi din Transilvania şi Bucovina. În 16 iulie 1917, Comitetul Central Ostăşesc din Chişinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei inspiraţi de soviete, care avea să emită o „Propunere de lege pentru autonomie naţională şi teritorială“. În 4 septembrie 1917, acest comitet publica propriul său ziar, „Soldatul român“, avându-l ca director pe Iorgu Tudor. Totodată, Adunarea Naţională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei. Moldovenii au cerut protecţia Guvernului Provizoriu rus de la Petrograd. În perioada 23–27 octombrie 1917, Consiliul Ostăşesc a decis autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind desemnaţi de comisiile teritoriale şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau moldoveni, 15 ruteni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, opt găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Prima şedinţă a Sfatului Ţării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917, fiind ales ca preşedinte Ion Inculeţ. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni în 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare. Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918.
În contextul prăbuşirii Imperiului Rus, şi a anarhiei şi violenţei trupelor ruseşti, Sfatul Ţării a decis să cheme, în 13 ianuarie 1918, armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. De aceea, Sovietul din Chişinău a declarat că nu recunoaşte autoritatea Sfatului Ţării. A anunţat o primă pentru înlăturarea conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă, însă, bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. Până la şedinţa din 27 martie 1918, a Sfatului Ţării, comitetele Ţinuturilor din Bălţi, Soroca şi Orhei au fost consultate în privinţa Unirii cu România.
În ziua de 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat în favoarea Unirii, cerând, printre altele, o reformă agrară, drepturi pentru minorităţi şi reprezentare pentru basarabeni în Guvernul României. Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, trei au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste: „Trăiască Unirea cu România!”. După ce la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeţ şi-a dat demisia din conducerea Sfatului Ţării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia, a fost numit ca preşedinte al Sfatului Ţării Constantin Stere, 2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918, urmat de Pantelimon Halippa, 25-27 noiembrie 1918. Cea de-a doua sesiune a Sfatului Ţării şi-a ţinut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Ţării a votat o moţiune prin care aproba unirea cu România fără condiţii, exprimându-şi încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecţie specială pentru Basarabia. La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Ţării s-a autodizolvat. În acest fel, Moldova dintre Prut şi Nistru redevine pământ românesc, din păcate doar până la 28 iunie 1940. Astăzi este un deziderat major Unirea Republicii Moldova cu România.