900 de directori de școli riscă să-și piardă pâinea

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, şcolile care vor avea perso­na­litate juridică urmând a fi doar acelea care au mai mult de 500 de elevi, nu peste 300 de elevi, cum se întâmplă acum, scrie Stiripesurse.

Fragmentat
Prin implementarea acestei măsuri, 900 de directori de şcoli ar urma să re­vină la catedră. Alte măsuri de efi­ci­en­tizare a sistemului vizează posibilitatea ca numărul elevilor de la clase să creas­că.
„Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Acum sistemul este foarte fragmentat de multe ori. Avem foarte multe unităţi şcolare mici. Şi atunci dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziţii de director. Ei nu ră­mân pe drumuri, că ei sunt profesori, prac­tic se întorc la predare. Dar reuşim să concentrăm zonele astea edu­ca­ţio­nale ca sistemul să nu fie foarte frag­mentat”, a declarat Daniel David într-o e­misiune difuzată de Digi 24, in­for­mează News.ro.
El a precizat că, în acelaşi timp, tot ra­portându-se la practici europene, încearcă să crească numărul minim şi nu­mărul maxim de copii într-o clasă, ne­ieşind din nişte zone psiho-pedagogice.
„Fiindcă noi am făcut în 2023 nişte mo­dificări prin care am ţintit nişte lu­cruri, cum să spun, foarte aproape de ideal, în condiţiile în care ţara nu îşi per­mitea şi nu îşi permite aceste lucruri”, a mai declarat Daniel David.

Numărul de clase
Ministrul a explicat că, în prezent, numărul de elevi acceptat într-o clasă variază, în funcţie de situaţie între 10 şi 24 şi se are în vedere creşterea cu doi a numărului de elevi acceptaţi într-o clasă, iar în situaţii excepţionale şi „cu justi­fi­cări foarte clare” numărul poate creşte şi mai mult, cu încă patru elevi, dar nu peste 30.
„Acum avem situaţii ciudate. De ex­em­plu, până acum puteai să aduci peste numărul maxim, doi copii. Dacă aveai trei, făceai două clase. Când ai făcut 2 clase, ai dublat numărul de norme. Şi ajungem iarăşi să avem o mulţime de cheltuieli în sistem pe care nu le putem susţine”, a explicat Daniel David. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

10 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

10 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

10 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

10 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

10 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

10 ore ago