Categories: Eveniment

62 de contrabandişti, arestaţi

Cristina Ghenea

După mai bine de 12 ore de audieri, o parte dintre persoanele suspectate de contrabandă cu ţigări, alcool şi cafea au fost prezentate la Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis toate propunerile.

Alţi cinci sunt căutaţi
Potrivit comisarului şef Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba Iulia, audierile s-au încheiat luni seară, aproape de miezul nopţii. Peste 60 dintre suspecţi au fost propuşi de procurori pentru arestare preventivă. „Un număr de 62 de persoane, dintre cele 101 audiate, au fost prezentate în noaptea de luni spre marţi la Tribunalul Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile. De asemenea, au mai fost şi cinci propuneri de arestare preventivă în lipsă, pe 30 de zile“, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu. Şedinţa instanţei a început ieri de la primele ore ale dimineţii, mai exact, de la ora 5, iar în cursul după-amiezii, judecătorii au deliberat şi au anunţat hotărârea pe care au luat-o. Toate cele 67 de propuneri de arestare au fost admise, şi astfel, 62 dintre inculpaţi îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor, în timp ce alte cinci persoane sunt căutate, pentru a fi arestate preventiv pentru 30 de zile.
Cele peste 100 de persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, alcool şi cafea au fost ridicate de ofiţerii DIICOT luni dimineaţă şi aduse la Deva, pentru audieri. Contrabandiştii fac parte din şapte reţele diferite şi introduceau în ţară, în mod fraudulos, ţigări de contrabandă din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Turcia şi Ungaria. Valoarea totală a prejudiciului creat este de 2,5 milioane de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

o zi ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

2 zile ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

2 zile ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

2 zile ago