În fiecare an, în această zi, gândul și prețuirea mea se îndreaptă spre cei ce trudesc în întuneric, pentru ca noi să avem lumină și căldură. Minerii din Valea Jiului au muncit și muncesc în condițiile cele mai grele, iar riscurile la care sunt supuși, îi transformă în veritabili eroi ai zilelor noastre.
Europa se îndreaptă spre o nouă eră, a energiei verzi și mineritul încet-încet se stinge. Asta nu înseamnă că cei pe care, până deunăzi, se baza economia românească, au fost dați uitării.
Guvernul liberal instalat in 2019 a găsit Complexul Energetic Hunedoara în insolvență. Cu toate acestea, nu am abandonat niciodată ideea că trebuie să fim alături de mineri și să gasim soluții.
Chiar dacă CEH nu a mai avut resurse pentru salarii, acestea au fost achitate, în ultimele șase luni, de către Guvern.
Chiar dacă nu sunt mulți bani, primele pentru ziua minerului au fost plătite.
Am fost, suntem și vom fi solidari cu toți minerii. Noroc bun, dragi ortaci! La mulți ani!
Deputat Vetuța Stănescu
Președinte PNL Hunedoara
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…