2 Mai, declaratã Ziua Oraşului Deva

După o lecţie de istorie în direct, la şedinţa de consiliu de ieri, aleşii locali au stabilit ca de acum încolo, fără să se folosească sărbătorile în campanii electorale, Ziua Oraşului Deva să fie pe 2 mai.

Culmea este că mai mulţi specialişti în domeniu, prezenţi la şedinţa legislativului local, au arătat, cu argumente istorice, timp de peste o oră, că data de 1 mai  ar trebui să fie declarată drept zi a oraşului Deva. Numai că, la finalul dezbaterilor, pentru că proiectul iniţiat de primarul Petru Mărginean se referea la data de 2 Mai, a rămas ca Ziua Oraşului Deva să fie sărbătorită la această dată. (S.Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

6 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago