Gura lumii

Nelegiuiții dintr-o re­giune defavorizată a ju­dețului sunt fierți după ultimele escapa­de ale băieților în albas­tru. Gu­rile rele spun că un fost consătean de-al lor le-a pus gând rău, că omul este la un pas de a pleca definitiv din zona defa­vo­rizată. Le știe toate aranjamentele și ar vrea să aducă puțină liniște oamenilor cins­tiți, dar nu e chiar așa de ușor. Nu pentru că le­gea nu le dă dreptul subordonaților lui, ci pentru că au mici ”ciu­peli” care le între­gesc venitul lunar. Cel puțin așa spun gurile rele, după ce mai mulți apă­rători au cam tot fost văzuți în compania ne­le­giuiților. Cârcotașii mai spun că indivizii își tri­mit trepădușii la furat, iar apoi ei plasează bu­nurile pe piața neagră și cu ajutorul celor care ar trebui să-i oprească.

Se laudă în gura mare că este cinstit din naș­tere, doar că a cam luat cu zece mâini. Este vor­ba de un fost edil ahtiat după avuție încât și să­racii au ajuns să se tea­mă de el. Spun gu­rile rele că omul a băgat la teș­cherea până și cu­iele destinate munci­torilor din primărie, dar n-a furat niciodată cum fac alții. Adică a mizat pe micile ciordeli, să nu fie luat în colimator, iar în timp s-a adunat des­tul. Bârfitorii spun că omul nu s-a putut dez­văța de obiceiul de a-și face par­te, iar acum mai comis-o o dată. În­sărcinat cu bu­nul mers al unei comisii ce avi­zează dezvoltarea edili­tară, individul a văzut că s-a dat startul la vop­sirea căilor rutiere în urbe și s-a dus să ins­pecteze la fața locului cum se desfășoară lu­crarea. Doar că n-a fost el prea interesat de cum se cheltuie banul public, spun zvonarii. Mai mult a fost curios să afle dacă poate primi și el vreo două găleți de vopsea, că e de calitate și foarte rezistentă, și și-a primeni și el un gard care dă la stradă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura