Categories: Actualitate

O revistă cu ştaif

Alexandru Gruian

Asociaţia profesorilor de istorie din Deva, condusă de prof. Simion Molnar, a făcut sâmbătă, 27 februarie, primul pas spre consacrarea publică – lansarea revistei „Perspective istorice“, în amfiteatrul „Spiru Haret“ al Inspectoratului şcolar judeţean Hunedoara.

Într-o perioadă în care alunecarea spre superficial este din ce în ce mai pronunţată, revista aduce în faţa publicului instruit, într-o manieră atrăgătoare, articole referitoare la momente cruciale ale istoriei naţionale şi internaţionale, dar şi aspecte de detaliu, mai puţin cunoscute, ce vin să completeze imaginea despre evenimentele desfăşurate în judeţul Hunedoara.
La o privire succintă, mi-au atras atenţia articolele „Imaginea Văii Jiului la început de secol XX…”, „Alegerile din 19 noiembrie 1946 în judeţul Hunedoara. Desfăşurarea campaniei electorale”. Vă asigur însă că doar lipsa de spaţiu mă împiedică să citez şi alte articole, la fel de atractive, repet, pentru publicul ce apreciază valorile educaţionale „clasice”. Este de remarcat, dincolo de accesibilitatea articolelor, ţinuta lor ştiinţifică, premisă a intrării revistei în cercul select al celor acreditate CNCSIS – Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Mai arătăm că dintre persoanele publice locale, a onorat invitaţia organizatorilor Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Pârvulescu, despre criză, reforma statului şi democraţie
Invitat de onoare la lansarea revistei, politologul Cristian Pârvulescu (foto), conf. dr. în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, a prezentat publicului, într-o manieră degajată, pericolele ascunse ale situaţiei de criză pe care o traversăm. Democraţiile au uneori probleme în a supravieţui crizelor economice de anvergură, a opinat Pârvulescu. La precedenta criză, multe democraţii nu au supravieţuit, între ele aflându-se şi cea românească. Ca răspuns la criză, regele Carol al II-lea a desfiinţat Parlamentul, înfiinţând un partid personal, care s-a dovedit neviabil şi a căzut odată cu instalarea dictaturii antonesciene. Cristian Pârvulescu susţine că totuşi, Parlamentul era atunci mult mai vulnerabil, iar astăzi este mai greu să i se aplice un asemenea tratament. Deşi în majoritatea ţărilor este o instituţie impopulară, este singura metodă viabilă de guvernare, dacă dorim democraţie, a afirmat politologul. Fără să afirme în mod explicit, Cristian Pârvulescu a sugerat că în România actuală, modificarea Constituţiei fără o analiză profundă, bazată pe votul unei majorităţi insuficient informate, poate deveni periculoasă.
Politologul a plasat România în contextul european. Dacă în 2010, Uniunea Europeană va ieşi din criză, democraţia va fi salvată, dar dacă nu, atunci pot apărea surprize, pentru există tendinţa ca o parte din politicieni să apeleze la prezentarea unor soluţii tranşante, ce par să rezolve situaţia radical, pe termen scurt. Opinia publică poate fi tentată să voteze astfel de soluţii-minune. Cristian Pârvulescu crede că afirmaţiile legate de reforma statului trebuie făcute cu mai multă grijă. Capitalismul şi piaţa nu se pot regla întotdeauna. Tot el afirmă că o criză economică este însoţită de o criză morală şi socială, iar solidaritatea nu mai este văzută ca o valoare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

4 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago