112 are şi profesionişti!

        O întâmplare reală. Este seară, traversăm peste trecerea la nivel cu calea ferată de la Subcetate, de lângă Haţeg. Observ o bicicletă răsturnată. Trecem de ea şi văd haine pe jos. Era întuneric… Îi spun soţului meu să dea cu spatele şi să fie atent, că e posibil ca pe carosabil să fie un om.

Aşa era! Un om căzut jos, o bicicletă răsturnată. Verificăm dacă e conştient. Era! Întrebăm ce s-a întâmplat, omul declară că a fost lovit de o maşină. În clipa imediat următoare sun la 112. Au mai oprit şi alte persoane care în timp ce eu dădeam detaliile la 112, încercau să afle ce s-a întâmplat. Vine salvarea în aproximativ 10 minute, îl ridică pe om. Vine şi un agent de poliţie (un om extraordinar, de altfel, şi un poliţist dedicat meseriei sale, cu mult bun simţ şi bună credinţă, pe nume Vlăduţ Olaru) de la Sălaşul de Sus (deşi Haţegul era mai aproape), care ne preia datele, ne întreabă cum s-au petrecut lucrurile, iar după două ore jumate, vine şi criminalistul (de la Hunedoara, din timpul liber, pentru că Ţara Haţegului nu are criminalist!).
Această însemnare nu vrea să acuze pe nimeni, poate doar pe cel (dacă e adevărat) care a accidentat omul, i-a mutat bicicleta din stradă şi s-a făcut nevăzut. Vreau, de fapt, să arăt altceva: eu am sunat la 112. Am vorbit cu o doamnă amabilă, rapidă în reacţii, a pus întrebări pertinente, a făcut transferul spre un poliţist (cred că era ofiţerul de serviciu) care îmi spune aşa, în clipa în care i-am răspuns (pentru că eu începusem să reiau ce discutasem cu doamna de la 112): „AM AUZIT CONVERSAŢIA INIŢIALĂ, MAI AM CÂTEVA ÎNTREBĂRI…“ Mi-a adresat vreo două întrebări legate de locaţia exactă în care mă aflam, apoi mi-a spus să nu închid şi să vorbesc cu altcineva (un alt poliţist). Am fost transferată, eu eram pregătită să reiau poezia, dar mi s-a spus din nou aşa: „NU ESTE NEVOIE SĂ REPETAŢI, AM AUZIT TOATĂ CONVERSAŢIA, VĂ ROG SĂ ÎMI SPUNEŢI…“) şi urmează încă vreo două întrebări rapide legate de modalitatea în care l-am găsit pe om, dacă am văzut vreo maşină plecând şi dacă sunt cioburi, urme de sânge sau orice alt indiciu, pe carosabil. Între timp a sosit ambulanţa.
Tot acest demers a durat maximum trei minute! Ei, toţi auzeau ce vorbesc cu fiecare dintre ei! Nu ştiu dacă e o consecinţă a evenimentelor actuale, sau dacă la fel s-ar fi petrecut lucrurile şi acum două luni. Însă aici, în Haţeg-Hunedoara, nu s-au pus întrebări stupide, nu s-a tras de timp în salvarea victimei, nu am repetat nimic, nu au fost fisuri în acţiune. Şi atunci mă întreb: nu cumva factorul uman, educaţia, conştiinţa de sine şi chiar prostia, sau interesele, au omorât copii nevinovaţi în alt colţ de ţară?
Dumnezeu să ne ferească pe toţi!… Că statul român nu o face.(Valentina Mureşan)