10 noi locuri de joacã în Deva

 

Nicolle Ebner

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetăţenilor, Primăria Deva a fost pusă în situaţia de a căuta terenuri disponibile, pentru a amenaja 10 noi locuri de joacă pentru copiii din toate cartierele reşedinţei de judeţ.

Cele mai multe critici vin din partea părinţilor
În cadrul programului de audienţe cu publicul, edilii reşedinţei de judeţ sunt bombardaţi cu sesizări şi reclamaţii la adresa sistemului birocratic, chiar recomandări pentru rezolvarea cât mai eficientă a unor situaţii, cereri de ajutor financiar, de locuinţe şi locuri de muncă. Spre surprinderea conducerii Primăriei Deva, cele mai frecvente reproşuri şi critici vin din partea părinţilor, care reclamă lipsa locurilor de joacă pentru copii. În ciuda deficitului de terenuri, municipiul Deva fiind nevoit să-şi extindă suprafaţa intravilană spre Cristur, totuşi, executivul primăriei, reuşit, totuşi, să identifice 10 petece de pământ nerevendicat de proprietari şi libere de sarcini, pe care să poată amenaja tot atâtea spaţii noi de joacă, pentru copiii devenilor.

Din nou, parc de joacă la Ulpia Shopping Center
Prin urmare, în cel mai scurt timp, se va reînfiinţa parcul de joacă din parcarea Ulpia Shopping Center, care a fost dezafectat în urmă cu doi ani. Tot în zona centrală, se va amenaja un loc de joacă pe strada Ioan Corvin, în spatele blocului turn la parterul căruia funcţionează ACR şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. „Am ţinut cont de cererile părinţilor şi urmează să amenajăm locuri de joacă pe Aleea Neptun-înspre Piaţa Centrală, pe str. Mihai Eminescu – blocul 31 A; str. Minerului – blocul 23; în Micro 15 – blocul 69 de pe Aleea Streiului şi un altul în incinta Şcolii Generale nr. 6; în Gojdu – Şcoala Generală nr. 4 „Andrei Şaguna” şi un altul în spatele Creşei nr. 3, iar pe strada Bejan, în incinta Grădiniţei nr. 3”, spune Florin Oancea, viceprimar al municipiului Deva.

A început amenajarea
La sfârşitul săptămânii trecute, angajaţii serviciilor din subordinea Primăriei Deva au început deja să monteze primele locuri de joacă noi, pe Aleea Saturn şi pe str.  Împăratul Traian. „Am achiziţionat deja echipamentul complet şi omologat conform normativelor europene, inclusiv împrejmuirea spaţiilor şi băncile pentru părinţi şi bunici. Asta înseamnă că, în această săptămână, toate locurile de joacă vor putea fi folosite de copii”, menţionează Florin Oancea.
Investiţia depăşeşte valoarea de un miliard de lei vechi, iar numărul total al spaţiilor de joacă pentru copiii din Deva se ridică acum, la 30.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

5 ore ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

7 ore ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

8 ore ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…

23 de ore ago