Categories: Actualitate

1 octombrie, zi mare pentru CARP Deva

Magdalena Şerban

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, conducerea CARP Deva şi-a răsfăţat membri. Vineri, o parte dintre aceştia a păşit pe uşa noului centru medico-social al instituţiei, pentru a se bucura, în marea familie, de o zi tocmai bună de socializare.

Pachete cu alimente, diplome şi dispozitive medicale
„Printr-un proiect sprijinit de Primăria Deva (De la suflet, la suflet), sub forma unui ajutor financiar nerambursabil, am pregătit 100 de pachete cu alimente, pentru membrii noştri cu probleme sociale. Pentru aceeaşi categorie, am mai prevăzut şi ajutoare constând în dispozitive medicale (cârje şi cadre de mers). Un alt program demarat în colaborare cu administraţia locală (Relaxare în alb şi negru), a cărui a ultimă ediţie s-a desfăşurat zilele trecute, a însemnat concursuri de şah organizate în două etape. Referitor la această zi de mare sărbătoare pentru persoanele de vârsta a III-a, au fost oferite trei diplome, pentru cei ce au trecut pragul a nouă decenii de viaţă şi 20 de diplome pentru cei mai vechi membri. În cazurile nedeplasabile, a existat câte un reprezentant căruia i-a fost înmânată diploma. Este foarte bine că 1 octombrie a fost declarată, la nivel internaţional, ziua persoanelor vârstnice, pentru că acestea merită toată atenţia celor din jurul lor”, a declarat Francisc Kovacs, peşedintele CARP Deva.

În curând, se vor culege roadele
Pensionarii din judeţ, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Deva, vor beneficia, începând cu această lună, de o bază de tratament şi relaxare ultramodernă, aceasta fiind rezultatul unui proiect european, implementat şi dedicat unui „Centru social pentru persoanele vârstnice“. Noul centru cuprinde cabinete medicale specializate pe problemele specifice persoanelor vârstnice, frizerie, coafură, cizmărie, croitorie, magazin alimentar, magazin de  pompe funebre, precum şi trei spaţii de cazare pentru membrii din afara oraşului, veniţi să urmeze procedurile de tratament. „Cazarea va fi gratuită şi se mai pune la dispoziţie şi o bucătărie, unde vor putea să gătească. Valoarea totală a acestui proiect este de 3.460.000 de lei, din care doar un procent de doi la sută reprezintă contribuţia Casei. Cu o perioadă de desfăşurare de 16 luni (în 7 octombrie este termenul-limită), ne aflăm pe ultima sută de metri, cum se spune. Investiţia este extrem de importantă, atât pentru sănătatea, cât şi pentru confortul membrilor noştri. CARP Deva este printre puţinele organizaţii de profil din ţară, care au reuşit să acceseze fonduri europene. Mai avem în perspectivă şi alte programe cu finanţare atât guvernamentală, cât şi europeană, însă vrem să ne concentrăm, în primă fază, pe ceea ce am finalizat acum şi să aducem acest centru către linia de profit. În prezent, CARP Deva cifrează cca 7.000 de membri, fiind în plină dezvoltare”, a mai precizat Francisc Kovacs, preşedintele CARP Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

3 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

3 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

3 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

3 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

3 ore ago