Actualitate

„Voi fi devotat culturii hunedorene”

Nicolle Ebner

Ieri, într-un cadru festiv, a avut loc învestirea în funcţie a directorului coordonator al Direcţiei Judeţene de Cultură şi Culte Hunedoara. Mircea-Călin Brânduşa (foto) are 39 de ani, este membru al Uniunii Culturale a Rutenilor din România (UCRR) din anul 2000, şi în ultimii 12 ani a lucrat ca funcţionar în cadrul Primăriei Simeria, profesia de bază fiind cea de economist.

Jurământul de credinţă

„Suntem fericiţi că Guvernul a acordat acest post UCRR. Alegerea noastră nu a fost uşoară, pentru că am avut mai mulţi candidaţi, dar în final, calităţile lui Brânduşa au primat. Este un fiu al judeţului, cunoaşte realităţile locului, şi sunt convins că se va achita cu succes de această misie grea”, a declarat deputatul Gheorghe Firckzac, preşedintele UCRR, cel care l-a propus şi susţinut pe Mircea-Călin Brânduşa pentru ocuparea postului. „Doresc să am un rol semnificativ în cercetarea şi conservarea patrimoniului cultural judeţean şi voi fi devotat culturii hunedorene”, a spus noul director, cuvintele sunând mai mult a jurământ, decât a angajament. Prezent la ceremonie, prefectul Attila Dezsi a accentuat rolul important al istoriei şi patrimoniului cultural din judeţul Hunedoara. „Cultura pentru judeţul Hunedoara este unul dintre reperele importante ale noastre”, a declarat prefectul, dându-i de înţeles noului director că s-a înhămat la o muncă deloc uşoară.

Ce nu ştiaţi despre Mircea-Călin Brânduşa

Cei mai bucuroşi de avansarea lui Mircea-Călin Brânduşa au fost colegii din Corul cameral „Anastasis”, din Deva, în care actualul director activează din 2005. În cor, cântă finanţişti, funcţionari, cadre didactice, angajaţi ai prefecturii, avându-l la bagheta dirijorală pe preotul Dorin Cladni.

„Mircea-Călin Brânduşa are o voce de tenor foarte frumoasă, iar soţia lui de soprană. Formăm cu toţii o echipă minunată şi, împreună, ne-am implicat în multe proiecte frumoase. Cel mai recent eveniment la care am participat împreună a fost prezentarea Corului cameral „Anastasis” la Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, ocazie cu care am cântat la bisericile româneşti din Istanbul. Corul a dus tradiţia Bisericii Ortodoxe şi frumuseţea cântului coral şi la românii din Austria, Ungaria, centrele mari bisericeşti cum ar fi Mitropolia Banatului, ce a Ardealului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, dar şi în mediul rural”, povesteşte preotul Dorin Cladni.

Preotul ne-a mai făcut şi alte mărturisiri despre noul director al Direcţiei Judeţene de Cultură. „Adela, soţia colegului Mircea-Călin Brânduşa cântă în cor, alături de mine, din anul 1998, şi vreau să vă spun că la cor s-au şi cunoscut. Pentru noi, cei 22 de membri ai Corului cameral „Anastasis”, este o mare bucurie numirea colegului nostru în funcţia de director”, mai spune preotul Dorin Cladni.

6 comentarii la „„Voi fi devotat culturii hunedorene”

  • oooooooooo si asta e cu rutenii ca si cap de soarec ala …..deputatu lu peste stricat…..

  • asta isi batea prima nevasta de o snopea. probabil nu vroia sa invete aia cultura. e doar un lacheu de prin primaria simeria, nu are nicio treaba cu cultura, eventual cu vandutul oalelor zepter, daca nu stiai nicolle 10 clase ebner.

  • ceea ce l-a recomandat cel mai tare pe acest domn cu nume de floare, este calitatea de fin a lui firczak. in rest este zero barat, nu leaga trei vorbe. asteptam sa vedem rezultatele, sa fim inundati de cultura in judetul hunedoara. daca rage si el intr-un cor si pupa cururi de prin parlament, e clar ca merita postul. te umfla rasul, dar te ia groaza cand vezi ce fel de indivizi cu privire si comportament bovin sunt promovati, si asta e valabil la toate institutiile publice.jenant.

  • pacat de voi ca asa ganditi despre cineva pe care nu il cunoasteti.sunt fosta corista si pot spune ca acest domn are o voce buna si impreuna cu corul anastasis au dus putina pace si au mangaiat inimile multor romani din tara si despre hotare.ar fi bine sa va interesati despre activitatile corului din urma cu multi ani,cand si-a inceput activitatea.nu oricine poate canta intr-un cor.iar despre relatiile de familie iar ati dat-o pe langa,iar daca aveti dreptate nu prea are legatura cu postul actual.dar cum in romania ultimilor ani mai important e cine cu cine si-a mai inselat perechea si alte mizerii de astea,nivelul culturii e cam jos,nu ma prea mira reactiile acestor asazisi intelectuali.asteptati mai bine sa vedeti rezultate si apoi judecati!!!!!!!!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura