„Trebuie făcutã curãţenie, în ce-i priveşte pe informatorii şi colaboratorii Securitãţii”

Sorina Popa

Febra dezvăluirii dosarelor de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pare să cuprindă tot mai mult viaţa politică hunedoreană. Aceste dosare au devenit arme în mâinile unor politicieni, pentru a-şi înfrânge adversarii. Mai greu putem vorbi de demisii din acest motiv, deoarece politicienii de la noi nu au atins standardul demnităţii în  politică.

Urmărit în perioada 1988-1989
În calitatea sa de om politic şi de consilier judeţean PRM, hunedoreanul Victor Leu (foto) a crezut de cuviinţă că este bine ca lucrurile să fie limpezi în această privinţă, referitor la persoana sa. Ca urmare, a solicitat CNSAS un document, care să ateste relaţia sa cu fosta Securitate. Pe lângă faptul că documentul eliberat de CNSAS arată că nu a colaborat cu fosta Securitate, din el rezultă că o anumită perioadă, Victor Leu a fost urmărit de instituţia amintită. „Din documentele respective, de la CNSAS, am aflat că în perioada 1988-1989, am fost urmărit de fosta Securitate. Sunt de acord ca toţi politicienii să arate aceste acte, să vadă populaţia dacă au colaborat sau nu cu structurile vechii Securităţi, pentru că numai în acest fel se poate construi un stat democratic. Nu este normal să se mintă, să ajungă acum în posturi înalte cei care în regimul Ceauşescu şi-au trădat şi familiile, şi prietenii. Dacă ei nu înţeleg că aşa nu mai merge, atunci trebuie să facem noi curăţenie în ce-i priveşte pe cei care au fost colaboratori şi informatori ai Securităţii”, a declarat consilierul judeţean PRM Victor Leu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Spune-i lui Costelus sa-i ceara demisia lu molot cel mic pe motiv de turnatorie... asta daca are curajul...

  • Mars ma, la Barcea cu tien hot ce esti! cat te mai tine tender la ICSH? Mai poti fura? Ordinar...ca toata familia leu...neam de parveniti...fiecare intr-un partid!

  • Leule, sa faci bine sa dai banii la oameni! Oamenii nu traiesc numai cu aer...tu chiar nu realizezi acest lucru? Chiar nu ai nici un scrupul? Poate te-a lovit amnezia si ai uitat ca nu le-ai mai dat banii de foarte mult timp!

  • Uite cine vorbeste de colaboratorii securitatii!? Colaboratorul lui Tender..Cum ai ajuns sa ai 15 % din actiunile firmei Tendrer? Ti le-a dat Tender de frumos si destept ce esti ? Te-a scapat ma-ta in cap cand erai mic de este asa de prost. Ti-a rezolvat drumul in viata hotul de tac-tu , ca si sa furi te invata tot taticu cum sa face.

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

6 ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

21 de ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

o zi ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

o zi ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

o zi ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

o zi ago