Categories: Sport

„Stelele” gimnasticii hunedorene

Ciprian Marinuţ

Patru gimnaste de la CNS CSS „Cetate” Deva, un practicant de gimnastică aerobică de la CSS Petroşani şi un gimnast din Călan, legitimat la CSŞ Reşiţa, sunt „aşii” judeţului Hunedoara în topurile gimnasticii româneşti pe anul 2011, întocmite de Federaţia Română de Gimnastică.

Racea, singura din judeţ pe podium
Cea mai bine clasată dintre hunedorence în ierarhia internă a gimnasticii feminine din anul 2011 este Amelia Racea (foto). Având una dintre cele patru medalii „internaţionale” importante ale gimnasticii româneşti în acest an, respectiv bronz la individual compus la Campionatul European de la Berlin, Racea ocupă locul trei în top 10 feminin. Lidera ierarhiei este Sandra Izbaşa, dublă campioană europeană, la sărituri şi sol, iar pe doi se află Diana Chelaru, medaliată cu argint, la sol, la competiţia continentală de la Berlin. Racea mai are în palmares cea mai bună clasare românească la Campionatele Mondiale, locul cinci în finala de la bârnă (pe lângă locul patru cu echipa), un loc şapte la sărituri la Europene şi cinci medalii la Campionatul Naţional.

Ceilalţi cinci, în top 10
Celelalte trei gimnaste de la Cetate Deva, prezente în topul naţional pe anul 2011, sunt Raluca Haidu (locul 7), Diana Trenca (locul 10) şi Delia Lăcătaru (loul 8, la gimnastică aerobică). Haidu are ca principale performanţe pe 2011, locul patru cu echipa şi locul 18 la individual compus la Campionatul Mondial de la Tokyo, plus patru medalii la naţionale. Diana Trenca a lipsit de la competiţiile internaţionale majore şi punctează doar cu cele două medalii de la naţionale. Delia Lăcătaru a cucerit o medalie de aur la trio la Campionatele Europene şi multe alte medalii la naţionale. „Includerea celor patru gimnaste de la clubul nostru în topul naţional e perfect justificată de performanţele lor. Fetele au avut un bilanţ bun în 2011, chiar dacă nivelul rezultatelor a fost afectat de situaţia actuală generală a ţării şi a sportului românesc”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.
Hunedoara are şi doi băieţi în topurile naţionale. Andrei Groza, care este originar din Călan, şi e legitimat la CSŞ Reşiţa, se află pe locul 10 în ierarhia naţională masculină la gimnastică artistică, graţie unor prezenţe pe podium la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European). În fine, Mihăiţă Cimpoi, de la CSŞ Petroşani, este pe locul 10 în clasamentul de la gimnastică aerobică.

Analizele şi speranţele lui Belu
Octavian Belu a pus minusurile anului 2011 pe seama accidentărilor şi a spus că speranţele unei medalii româneşti la Jocurile Olimpice de la Londra sunt destul de mici. „În prima parte a anului 2011, am avut satisfacţii la Campionatele Europene şi la FOTE, de unde s-a venit cu medalii. Partea a doua a anului a fost clar o contraperformanţă, întrucât la Mondiale, am rămas fără medalii, din cauza accidentărilor. Va fi foarte greu să ne remarcăm ca echipă la JO, însă avem speranţe la individual. Dacă fetele din lot vor reuşi să respecte etapele de pregătire, vor fi serioase, ambiţioase şi sănătoase, sigur că vom avea rezultate bune la Jocurile Olimpice”, a spus Octavian Belu. Lotul olimpic feminin se află într-un cantonament de 10 zile la Dijon. „Este un aranjament oferit de Adrian Goreac. Vrem să le scoatem pe fete în lume, pentru a scăpa de monotonia de la Izvorani”, a spus antrenoarea Mariana  Bitang.
Clasamentul feminin: 1. Sandra Izbaşa; 2. Diana Chelaru; 3. Amelia Racea (Cetate Deva); 4. Cătălina Ponor; 5. Ana Porgras; 6. Larisa Iordache; 7. Raluca Haidu (Cetate Deva); 8. Diana Bulimar; 9. Daniela Andre; 10. Diana Trenca (Cetate Deva).
Clasamentul masculin: 1. Flavius Koczi; 2. Marius Berbecar; 3. Cristian Baţaga; 4. Marian Drăgulescu; 5. Vlad Cotuna; 6. Ovidiu Buidoso; 7. Andrei Ursache; 8. Andrei Muntean; 9. Daniel Rădeanu; 10. Andrei Groza (Călan – CSS  Reşiţa).
Clasament gimnastică aerobică: 1. Valentin Mavrodineanu; 2. Corina Constantin; 3. Mircea Zamfir; 4. Petru Tolan Porime; 5. Maria Pavel; 6. Andreea Bogati; 7. Laura Cristache; 8. Delia Lăcătaru (Cetate Deva); 8. Anca Surdu; 10. Mihăiţă Cimpoi (CSS Petroşani).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

18 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago