Categories: EvenimentFlash

„Şeful de post nu a făcut nimic pentru a stopa săpăturile”

Livia Botici

Ieri, la Judecătoria Deva, s-au aflat pe rolul instanţei două dosare ale „Aurarilor”. Unul dintre martorii audiaţi a declarat că, deşi i-a spus, în urmă cu câţiva ani, şefului de post al comunei Orăştioara de Sus, că în zona Căprăreaţa, au fost descoperite 10 brăţări dacice, omul legii nu a făcut nimic pentru a-i trage la răspundere, căutătorii de comori. La termenul de judecată de ieri, fostul şef de post, Alexandru Gogan, nu a fost prezent pentru a răspunde acuzaţiilor care i s-au adus.

„Nu vreau să comentez nimic”

Dosarul „Aurarii 3” a ajuns, ieri, pentru prima dată, pe masa instanţei Judecătoriei Deva. În această cauză, sunt învinuiţi de furt calificat cinci bărbaţi: Alexandru Gogan, fostul şef de post al comunei Orăştioara de Sus, comisarul Alexandru Todorescu, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Deva, omul de afaceri Eugen Dudaş, Stănilă Răduţ Crişan şi Sâmu Marian Crişan. La primul termen de judecată al dosarului, singurul prezent în sală a fost comisarul Alexandru Todorescu. Acesta nu a dorit să declare nimic presei, referitor la faptul că este acuzat de protejarea unui grup infracţional, dar a promis că pe viitor, va face dezvăluiri. „Nu vreau să comentez nimic din acest dosar în faza în care este acum. După ce acţiunea va înainta pe fond, voi face declaraţii şi voi dezvălui mai multe elemente necunoscute”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, comisarul Alexandru Gogan. Procesul a fost amânat până în data de 9 noiembrie, pentru ca autorităţile române să aibă timp să ia legătura cu cele din Spania, în vederea citării fostului şef de post Alexandru Gogan, care este fugit din ţară, din anul 2005.

„Mărgan m-a ameninţat cu moartea”

În cel de-al doilea dosar al „Aurarilor”, care se află pe rolul instanţei încă din anul 2009, unul dintre martorii audiaţi, un bărbat din Grădiştea de Munte, Florin Râmbetea (foto), a făcut declaraţii halucinante. „În barul inculpatului Ilie Luncan, din Orăştioara de Sus, i-am cunoscut pe trei dintre căutătorii de comori, condamnaţi în primul dosar. În luna mai 2000, împreună cu aceştia, am mers la detecţii în situl Căprăreaţa şi am descoperit într-o groapă, 10 brăţări spiralice. Eu ştiam că ei sunt speologi, pentru că aşa se prezentaseră atunci când m-au rugat să îi ajut. După descoperire, am mers în apartamentul unuia dintre ei, la Deva, şi am petrecut, de bucuria acelei reuşite. Nu ştiam însă ce va urma… Nervos că voi primi şi eu o parte din bani, unul dintre cei trei a vrut să mă omoare, dar am fost apărat de altul dintre ei. El m-a dus în Sibiu, acolo unde am stat mai bine de o lună, pentru a nu fi prins. Îmi era frică… La un moment dat, cel care m-a ascuns la Sibiu m-a dus înapoi acasă, la Grădiştea de Munte. După câteva luni, doi dintre cei trei, însoţiţi de Mărgan (n.r. Cornel Crâznic), care era bodyguard-ul lor, m-au căutat din nou şi mi-au dat 15.000 de mărci, drept recompensă. După ce am luat banii, Mărgan mi-a spus că, dacă suflu o vorbă despre brăţări, îmi va tăia mâinile şi îmi va da un glonţ în cap. Abia atunci mi-am dat seama că acei oameni nu erau speologi şi, de fapt, ceea ce făceau ei era împotriva legii.

Am hotărât să spun totul poliţiei şi am mers la şeful de post al comunei Orăştioara de Sus, căruia i-am relatat totul. Din păcate, deşi i-am povestit cu lux de amănunte, despre furtul brăţărilor dacice, Alexandru Gogan nu a făcut nimic pentru a stopa detecţiile şi activitatea acelor persoane”, a declarat martorul Florin Râmbetea, în faţa instanţei de judecată.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • mai livia, alexandru gogan nu mai e comisar de mult si e fugit in spania. cum a declarat el pentru mesagerul hunedorean. lati sunat in spania hai nu mai spune:))

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

18 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

18 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

18 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

18 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

19 ore ago