Categories: Sport

„Sclipirile” înving „transpiraţia”

Ciprian Marinuţ

Quasar a dispus cu 2-0 de Old Boys în derby-ul etapei de duminică din play-off-ul Campionatului Municipal de Fotbal Amatori, profitând de două momente de inspiraţie, deşi adversarii au făcut risipă de efort.

Sub semnul echilibrului

„Piesele grele” din cele două echipe se cunosc foarte bine, întrucât au fost şi coechipieri şi adversari, când jucau la FC CIP, Olimpic Simeria sau Quasar în Liga I de futsal, iar partida a fost una de bună calitate. Vişan, Cioroagă, Mateescu şi Mirea au orchestrat jocul Quasarului, iar Vezeteu, Gavrilă, Conig şi Carabulea au răspuns cu aceeaşi monedă din partea celor de la Old Boys, astfel că prima repriză s-a derulat sub semnul echilibrului. Au fost suficiente ocazii la ambele porţi, dar de tot atâtea ori, apărările sau portarii au fost la post, astfel că la pauză, scorul era alb, 0-0.

Inspiraţie şi erori

Echilibrul s-a rupt în debutul reprizei secunde, după ce Vişan (47) a găsit execuţia cea mai potrivită şi a deviat în plasă din careu, un out „măiastru” executat de Mirea, 1-0. Old Boys a reacţionat prompt şi a trecut la cârma partidei, având superioritate la posesia mingii şi număr de ocazii. Quasar s-a închis însă ermetic în apărare şi a anulat toate încercările ofensive ale adversarilor. Mai mult, cu două minute înainte de final, când cei de la Old Boys se grăbeau, Quasar a dat lovitura pe contraatac. Mirea a interceptat la centrul terenului degajarea greşită a lui Vezeteu, iar Vişan a marcat după un contraatac trei contra unu, punând latul la doi – trei metri, la o pasă perfectă a lui Cioroagă, scor 2-0. În celelalte partide ale etapei, favoritele s-au impus fără drept de apel, astfel că lupta pentru titlul de campioană rămâne deschisă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • bine ca l-ati pozat pe Mirea,cel mai slab jucator de la sintetic.e vai de el!!!,ar trebui sa se lasa,saracu!

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI COMIS UN FURT ÎN ORAȘUL CĂLAN

La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…

o oră ago

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

2 zile ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

2 zile ago