Cântăreaţa din Deva, Roxana, supranumită „Prinţesa Ardealului”, a fost reţinută de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Suceava, fiind acuzată că face parte dintr-o reţea de contrabandă cu ţigări, condusă de impresarul Paul Iova.
O dată a scăpat
În urmă cu aproximativ o lună de zile, 200 de poliţişti şi jandarmi au descins în 50 de locuinţe din municipiul Bucureşti şi judeţele Suceava, Botoşani, Constanţa, Covasna şi Neamţ, pentru a destructura o reţea de contrabandişti de ţigări. În urma percheziţiilor, 55 de persoane au fost aduse la audieri la sediul DIICOT Suceava, printre acestea numărându-se impresarul Paul Iova şi concubina sa, deveanca Roxana, „Prinţesa Ardealului”. În urma audierilor, 14 persoane au fost reţinute, iar apoi, magistraţii au eliberat mandate de arestare pentru 11 dintre ei. La acel moment, Roxana, „Prinţesa Ardealului”, nu a fost reţinută de procurori, întrucât nu existau suficiente probe împotriva sa. Cu toate acestea, în cursul zilei de ieri, anchetatorii au reţinut-o pentru 24 de ore pe cântăreaţa hunedoreancă, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de contrabandă. La percheziţiile efectuate la sfârşitul lunii iulie, poliţiştii au descoperit 500.000 de ţigarete de pe filieră ucraineană, în valoare de 1,1 milioane de euro, trei pistoale cu gaz şi o cameră video cu termoviziune. Ieri, tânăra a fost eliberată, după ce instanţa a decis să fie cercetată în libertate.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…