„Practica parlamentară” omoară statul de drept

Sau, mă rog, atâta cât a mai rămas din el.
Roberta Anastase ne-a făcut un favor. Dacă cineva mai avea vreo îndoială că în România orice este posibil, avem dovada. Cred că la ora asta, nici Roberta Anastase nu crede că în sală au fost 170 de parlamentari, dar eludând orice logică şi cel mai elementar bun-simţ, spune că ba nu, au fost 170, dar înainte de a pleca Opoziţia. Sau că nu trebuia să plece nimeni şi ar fi fost 170. Sau că Opoziţia e de vină, că dacă nu ar fi plecat, ar fi fost în sală 170. Chestiunea este că ea nu trebuia să valideze o lege dacă în sală nu erau 170, indiferent de motivele pentru care oamenii ăia au plecat.
Ne-a făcut un favor, pentru că oamenii – românii, cum îi place d-lui Boc să spună – nu mai cred în nimic. Dacă Parlamentul mai avea nevoie de un moţ pe tortul listei de credibilitate, atunci, Anastase i l-a pus, iar corul aprobatorilor urlă că o susţine. Problema lor. Oamenii se conving din ce în ce mai mult că trăiesc într-o ţară a bunului plac. Frauda este numită eufemistic practică parlamentară, cică se presupune că sunt toţi… Evident, e nevoie de o fracţiune de secundă pentru a-i număra.
Încăpăţânarea cu care este dorită adoptarea Legii educaţiei prin asumarea răspunderii dovedeşte aceeaşi lipsă de receptivitate faţă de modul în care se guvernează o ţară. Educaţia, prioritate naţională – trâmbiţează oricine, oriunde. La Cotroceni, s-a semnat pactul pentru educaţie, un document numai bun de aruncat la gunoi, din moment ce unii dintre semnatarii săi sunt ignoraţi deliberat. Se va ajunge în aceeaşi spirală vicioasă, căci cercul a fost depăşit. Avem nevoie de spaţiu… La căderea Guvernului Boc, indiferent cum se va produce, legea va fi amendată de Opoziţia actuală. Credeţi dumneavoastră că profesorii îşi fac vreo iluzie legată de stabilitatea sistemului?
Din ce în ce mai mulţi oameni cu capul pe umeri trag semnale de alarmă asupra direcţiei catastrofale în care se îndreaptă România. Sigur pe el, tot mai sigur pe el, Emil Boc nu ţine seama de nimeni, decât eventual, de un singur personaj. Cum care personaj? Am întâlnit ieri un fost demnitar PDL. Om decent, cu bun-simţ. „M-am săturat de ei”, mi-a spus.
Din păcate, nimeni nu se mai iluzionează. Oricum va evolua situaţia, va urma un nou vot, nu pentru cineva, ci împotriva cuiva.