Comunitate

„Piraţii“ şoselelor, îngrădiţi tot mai tare

Livia Botici

Din data de 24 iulie, şoferii care transportă persoane ilegal, pe lângă că vor rămâne fără plăcuţele şi certificatele de înmatriculare ale maşinii, vor primi şi o amendă usturătoare, de 25.000 de lei.

Asta în completarea faptului că tot mai mulţi oameni nu mai apelează la serviciile transportatorilor clandestini, preferând mijloacele legale.

Amenzi de 267.000 de lei, în două luni

Îi găsim în fiecare loc cu care au contact navetiştii, mai exact, în gări, autogări, în apropierea pieţelor sau la ieşirile din localităţi. Tot în aceste locaţii, sau de multe ori chiar în trafic, taximetriştii ilegali au dat şi peste oameni ai legii. Doar în ultimele două luni, iunie şi iulie, poliţiştii au aplicat amenzi record, în valoare de 267.000 de lei, pentru şoferii care transportau persoane ilegal.

„În această perioadă au fost înregistrate 89 de amenzi, fiecare în valoare de 3.000 de lei. 60 la sută dintre cei care au încălcat legea transportului, şi-au plătit deja amenzile”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Totodată, în cazul în care vor să-şi continue activităţile ilegale, „piraţii“ şoselelor trebuie să ştie că de la data de 24 iulie a intrat în vigoare o lege care permite organului de cercetare să aplice o amendă într-un cuantum foarte mare, respectiv 25.000 de lei. Noutatea o reprezintă faptul că dacă nu-şi plătesc amenda, şoferii nu-şi vor primi înapoi certificatele şi plăcuţele de înmatriculare. Aşa că, dacă vor să comite ilegalităţi, trebuie să aibe bani în buzunar, altfel vor fi nevoiţi să-şi dea maşina la fier vechi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura