Categories: EvenimentFlash

„Paşaport” cãtre moarte

Sorina Popa

Patru tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani şi-au pierdut viaţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 7, în apropierea localităţii Mintia. Maşina în care se aflau cei patru tineri, o fată şi trei băieţi, a intrat sub roţile unui TIR ce venea din sens opus.
Potrivit martorilor, BMW-ul în care se aflau cei patru circula cu viteză mare, iar după o curbă şoferul nu a mai putut controla maşina, care s-a rotit pe şosea şi a intrat sub roţile autotrenului. În urma impactului, cei patru tineri au murit pe loc. Cadavrele acestora au fost scoase dintre fiarele contorsionate de către echipajele de descarcerare.

Răniţi prea tare
„Ajunşi rapid la faţa locului, cei de la SMURD au încercat să-i resusciteze pe tinerii aflaţi în maşină, neaşteptând până să fie descarceraţi. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ei“, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Tinerii locuiau în două sate din apropierea Devei şi veneau de la un local din municipiu, unde sărbătoriseră reîntoarcea proprietarului BMW-ului din Italia. Tânărul lucrase în Italia şi a reuşit cu banii strânşi acolo să-şi achiziţioneze un autoturism BMW. Din păcate, acesta a fost „paşaportul” lui şi al prietenilor săi către moarte.  Circulaţia pe Drumul Naţional 7, între Deva şi Timisoara, a fost blocată timp de peste două ore din cauza accidentului. Sâmbătă trecută, alţi doi tineri din Deva au pierit într-un accident de maşină provocat la intrarea în Deva, dinspre Sântuhalm.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

6 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

9 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

11 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

11 ore ago