Categories: Sport

„Olimpicii” îşi apără blazonul la „Cupa Unirii”

Ciprian Marinuţ

Cei patru pugilişti componenţi ai Centrului Naţional de Pregătire Olimpică de la Hunedoara au doar varianta victoriilor în cadrul turneului dotat cu „Cupa Unirii”, ce se va desfăşura mâine, de la ora 13.00, la Sala Constructorul din Hunedoara.

Primul concurs din 2010
Boxerii „olimpici” James Cheregi şi Iulian Dodu (ambii categoria 57 kg), Nicolae Mateş (ctg. 51 de kg) şi Maike Cioacă (ctg. 48 kg) trebuie să demonstreze că sunt cei mai tari din ţară, la categoriile lor, şi la „Cupa Unirii”. Cei patru antrenaţi pregătiţi de Ilie Captari în cadrul Centrului Naţional de Pregătire Olimpică de la Hunedoara vor fi vedetele competiţiei şi ţintesc să-şi onoreze blazonul prin victorii clare şi meciuri spectaculoase. „E primul concurs din 2010, iar ei au obligaţia să înceapă anul cu dreptul, pentru a deschide şirul unor succese importante. Trebuie să predea adevărate lecţii de box, pentru a demonstra că au învăţat mult şi au progresat substanţial, în urma stagiilor internaţionale de pregătire la care au participat la finalul anului trecut. Eu am convingerea că vor arăta că se află pe drumul bun, iar dacă o să continue tot aşa, au mari şanse la medalii la importantele competiţii internaţionale din 2010”, a spus antrenorul Ilie Captari.

Adversari de la patru cluburi
În mod normal, cei patru „olimpici hunedoreni” ar trebui să facă legea fără probleme în meciurile pe care le vor susţine, întrucât vor avea adversari mai slab cotaţi. „Vor participa 30-35 de sportivi, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, de la Box Club Arad, CSM Reşiţa, Siderurgica Hunedoara şi C.S.S. – Constructorul Hunedoara. Surprizele sunt oricând posibile, dar cei patru sunt mai experimentaţi şi mai bine pregătiţi decât adversarii, aşa că orice alt rezultat în afara unor victorii ar fi un semnal de alarmă”, a spus Ilie Captari, antrenorul olimpicilor de la Hunedoara. „Cupa Unirii” este organizată de Asociaţia Judeţeană de Box Hunedoara, Direcţia pentru Sport Hunedoara şi C.S.S. – Constructorul Hunedoara şi va avea loc mâine de la ora 13.00, în Sala Constructorul din Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago