Categories: EvenimentFlash

„Nu puteam să o omor, am luptat să o salvez”

Nicoleta Popa

Şoferul primarului din Uricani, Ioan Cocotă (foto), acuzat că şi-a ucis concubina în urmă cu un an, s-a prezentat, ieri, în faţa judecătorilor. Ieri, au fost audiaţi doi martori în acest caz. Unul dintre ei a menţionat că femeia omorâtă de Cocotă a încercat de mai multe ori să îşi ia viaţa. Pe de altă parte însă, celălalt martor susţine că acuzatul a lovit-o de mai multe ori pe femeie.

Se crede nevinovat
Ioan Cocotă a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că este nevinovat şi că a încercat de mai multe ori să îi salveze viaţa concubinei, atunci când aceasta a vrut să se omoare, din cauza datoriilor pe care le avea la bănci şi la cămătari. „Nu aş fi putut să fac aşa ceva. Am luptat pentru a-i salva viaţa, deoarece a avut mai multe tentative de suicid. În ziua în care a murit, eram la ea. Am găsit-o acolo cu sticluţa goală de lidocaină, (substanţă pe care o folosea ca analgezic pentru durerea de măsea, spuneau martorii), a început să intre în convulsii şi am sunat la 112”, a precizat Ioan Cocotă.
„Este un dosar de omor, în care procurorul Nicodim, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, a trimis în puşcărie un om nevinovat, pe baza unui raport de necropsie prost făcut şi care a fost contrazis de lucrările ulterioare realizate de Institutul de Medicină Legală Timişoara. În raportul de necropsie, cauza decesului este asfixierea mecanică,  însemnând că clientul meu ar fi omorât-o, ţinându-i mâna la gură. În primul raport de la IML Timişoara, cauza este îngurgitarea de lidocaină, iar în cel de-al doilea raport efectuat de IML Timişoara, se precizează că decesul a fost cauzat de îngurgitarea de lindocaină, coroborat cu asfixierea mecanică. Din cauza acestor concluzii contradictorii, am propus instanţei să ceară avizarea lucrărilor respective de către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti”, a declarat apărătorul acuzatului.
Ioan Cocotă a stat în arest un an şi o lună, după care a fost eliberat, judecătorul hotărând că nu există un temei legal pentru ţinerea lui în arest. După ce a fost eliberat, acesta şi-a reluat munca la primăria din Uricani. La următorul termen, din 20 ianuarie 2010, va fi audiat şi personalul de pe ambulanţă, care a transportat victima la spital.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

5 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago