Cristina Ghenea
Peste 100 de elevi ai claselor de gimnaziu, dar şi de liceu, au ieşit ieri pe străzile municipiului Hunedoara, pentru a-i îndemna pe cetăţeni la lectură. Aflată la cea de-a treia ediţie, acţiunea numită „Marşul cărţii” a fost organizată de Biblioteca Municipală.
Cititul, cea mai sănătoasă dependenţă
„Îmbrăcaţi” în coperţi de cărţi, elevii au „mărşăluit” pe străzi, încercând să le amintească hunedorenilor cât este de importantă lectura. Astfel, mulţi dintre cei mari şi-au adus aminte de poveştile copilăriei şi de romanele adolescenţei, iar cei mici au recunoscut cu entuziasm volumele pe care le studiază la şcoală. „Marşul” s-a încheiat la sediul Bibliotecii Municipale, unde copiii au primit în dar câteva volume.
„Cred că dependenţa de cărţi e cea mai sănătoasă dependenţă. Câte cărţi, atâtea viziuni asupra vieţii. Şi de ce să nu profităm de acest lucru? Ne scuteşte de multe experienţe neplăcute. În plus, cartea e prietenul care nu te părăseşte niciodată”, a afirmat Lucia Tănase, directorul Bibliotecii Municipale din Hunedoara, asigurându-i pe toţi cei prezenţi că lectura reprezintă mai presus de toate, bogăţie. La eveniment, au fost prezenţi şi scriitori hunedoreni, printre care Eugen Evu, Ovidiu Vasilescu, Ion Urda, Raisa Boiangiu, Constantin Grecu şi Ion Crişan.
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…