Politica si administratie

„Mã astept la orice din partea PDL”

05 florin cazacu (6)

Nicolle Ebner

Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto), consideră că sunt posibile orice fel de acţiuni ale PDL împotriva primarilor PSD, care vor avea ca scop impunerea unei autorităţi totale a formaţiunii conduse de Emil Boc, la nivelul tuturor structurilor.

PSD se aşteaptă la ce este mai rău
Liderul social-democraţilor hunedoreni s-a consolat cu gândul trimiterii PSD în opoziţie şi are încredere că nu foarte mulţi parlamentari social-democraţi vor bate palma cu PDL, pentru că acest lucru ar duce la instaurarea dictaturii democrat-liberale. „Din nefericire, unele acţiuni ale PDL vor fi adevărate atentate la nivelul unor comunităţi reprezentate de către primari PSD. Mă refer aici la nealocarea de sume necesare bunei funcţionări a administraţiei publice locale, dar şi la sprijinul necesar implementării unor proiecte menite să ducă la dezvoltarea comunităţilor. Totuşi, am încredere în oamenii PSD şi cred că vom rămâne o puternică redută de opoziţie, pentru evitarea instalării dictaturii PDL şi mai ales, pentru binele românilor”, spune Florin Cazacu.

Soarta lui Geoană în PSD încă nu se discută
Cât despre concluziile unor parlamentari PSD care spun că „e nevoie de sânge proaspăt în PSD”, Florin Cazacu afirmă că nu poate anticipa care va fi soarta lui Mircea Geoană, după rezultatul alegerilor prezidenţiale. „Cert este că, în România, Geoană a câştigat alegerile, acumulând cu 15.000 de voturi mai mult decât Băsescu. Statutul PSD este singura lege în baza căreia se pot lua hotărâri. De aceea, nu sunt adeptul deciziilor luate la repezeală, fără o analiză temeinică, iar pentru asta, lăsăm evenimentele politice să se deruleze şi cei în drept să analizeze acest lucru”, menţionează preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura