Categories: Sport

„Îngenuncheaţi” de Soare

Ciprian Marinuţ

Echipa FC Hunedoara II a ajuns la al treilea eşec consecutiv în returul Ligii a IV-a, după ce a fost învinsă, acasă, de Universitatea Petroşani. Alb-albaştrii au deschis scorul în minutul patru prin Păun, însă studenţii au întors rezultatul prin golurile marcate de A. Soare (10, 81) şi Spânoche (23).
 

Puternic şi pe frig
Tânăra trupă antrenată de Nelu Mitrică a fost mutată din mocirla terenului de zgură, pe iarba arenei centrale a Stadionului „Michael Klein”, dar a rămas la fel de tributară lipsei de experienţă. Mânaţi în luptă de dorinţa de promovare la prima echipă şi de frica de sancţiunile financiare anunţate de patronul Cornel Ene, alb-albaştrii au început curajos. Alexandru Păun a deschis scorul cu un şut din careul mic, sub transversală, după o centrare de pe dreapta a lui Vremi. Bucuria hunedorenilor a durat numai şase minute, întrucât A. Soare a „strălucit” cu un şut la vinclu şi a egalat, în ciuda frigului destul de aspru de la ora meciului. Mai maturi şi mai pragmatici, studenţii au preluat conducerea în minutul 23, prin Spânoche, care a prins un şut imparabil sub transversală, de la 25 de metri. Hunedorenii au avut şansa egalării prin Timuc (39), însă şutul său a ţintit transversala. Meciul a fost închis de acelaşi A. Soare (81), atacantul din Valea Jiului marcând cu un şut de la marginea careului, după o cursă de la centrul terenului, 1-3.

Salvaţi de eurogoluri
„FC Hunedoara II a fost pusă sub presiune de către conducerea clubului, prin declaraţiile patronului Cornel Ene, dar noi am reuşit un joc bun, în compania unei echipe tinere, cu mulţi jucători talentaţi. Am fost conduşi din minutul patru la o greşeală a apărării noastre, dar am revenit imediat cu două eurogoluri, oferite spectatorilor prezenţi”, a declarat Ionuţ Stelescu, antrenorul Universităţii Petroşani.

FC Hunedoara II-„U” Petroşani 1-3 (1-2)
FC Hunedoara: C. Apostol–Harabagiu, Mâcnea, Plăviţiu, R. Muntean (62’ Tiric)–V. Pîrvu, P. Bobouţanu, Timuc, Vremi–Doroi, Al. Păun.
„U” Petroşani: Dobrai–Asan (45’ Ghiorghescu), Spânoche, Konicika, Mateescu–Dobre, Belei, Puian (62’ Păpurică), Al. Apetri (75’ V. Munteanu)–Cl. Işfan (82’ Creciunesc), A. Soare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago