„Guvernul sã-şi ducã crucea, pânã la capãt”

 

Nicolle Ebner

 Primarul oraşului Haţeg, liberalul Nicolae Timiş (foto), nu împărtăşeşte ideea conducerii PNL de a numi, după căderea Guvernului Boc II, un premier şi miniştri tehnocraţi. Timiş este de părere că actualul guvern trebuie să-şi  ducă „crucea”, până la capăt, pentru că nu merită să scape, atât de repede, de povara dezastrului în care a adus ţara.

Capul face, capul trage
„În primul rând, este greu să găseşti tehnocraţi. De unde să scoţi, ca magicienii, din mânecă, specialişti pe toate domeniile? Guvernul acesta trebuie să-şi ducă crucea până la capăt, dar fără putere, cu atribuţiile restrânse, odată cu votarea moţiunii de cenzură introduse de PNL. Prin moţiunea de cenzură le tăiem aripile ca să nu mai poată face ce vor ei. De ce să le luăm de pe umeri povara, când ei au adus ţara unde au adus-o?”, este de părere primarul Haţegului, Nicolae Timiş. Ieri, în Biroul Politic Central, conducerea PNL a decis, la propunerea lui Crin Antonescu, cu unanimitate de voturi, ca primarul Sibiului, Klaus Johannis, să fie propus pentru funcţia de premier independent în viitoarea formulă guvernamentală, până la alegerile prezidenţiale, în cazul în care Guvernul Boc II va fi demis.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

4 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

4 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

4 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

4 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

4 ore ago