Categories: Actualitate

„Gala Tineretului 2010”

Niciolle Ebner

Tinerii din organizaţiile de tineret şi structurile asociative de şi pentru tineret, care s-au remarcat în anul 2009, vor fi recompensaţi în cadrul „Galei Tineretului 2010”, ce va fi organizată de Direcţia pentru Tineret a Judeţului (DTJ) Hunedoara, duminică, ora 18, la Sala Sporturilor din Deva, cu ocazia sărbătoririi Zilei Tineretului.

Trei zile de acţiuni şi evenimente

Cu această ocazie, se vor premia: cel mai bun proiect, cea mai bună structură asociativă de şi pentru tineret, cel mai bun preşedinte. De asemenea, se vor acorda diplome de excelenţă personalităţilor publice, instituţiilor publice şi reprezentanţilor mass-media, care au sprijinit şi promovat activităţile de tineret în anul 2009. De altfel, acţiunile organizate de DTJ Hunedoara cu scopul sărbătoririi Zilei Tineretului încep de astăzi, 30 aprilie, când, în Deva, Hunedoara şi Petroşani sunt programate activităţi socio-educative, întreceri sportive şi concursuri de cultură generală etc. Ziua de sâmbătă debutează cu „ciclocaravana”-concurs de ciclism pe ruta Deva-Certejul de Sus şi retur, iar seara, DTJ Hunedoara lansează o invitaţie, la Petroşani, la „Noaptea tineretului”, în care sunt programate: carnaval, spectacolul de teatru D’ale carnavalului, concursuri, miniconcert folk, karaoke, folclor, discotecă şi concurs de dans. Ziua de duminică, 2 mai, va fi la fel de plină de acţiuni şi evenimente, care se vor desfăşura concomitent, în municipiile reprezentative ale judeţului: Deva, Hunedoara şi Petroşani, şi din care nu vor lipsi competiţiile sportive (fotbal, handbal, volei), „miss-mister”, în care vor fi angrenaţi câştigătorii concursurilor de profil din toate liceele din judeţ, expoziţia membrilor „Cercului de Arte Plastice” al Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani şi mult aşteptata Gală a Tineretului, care se va desfăşura între orele 18.00 – 19.00 la Sala Sporturilor din Deva, eveniment ce va încheia ciclul manifestărilor dedicate sărbătorii Zilei Tineretului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

13 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

13 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

13 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

13 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

13 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

13 ore ago