EvenimentFlash

„Drumul morţii” şi-a luat, din nou, tributul

Dana Istudor

Trei tineri au murit iar alţi doi sunt internaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, din cauza unui eveniment rutier, produs pe DN66A, în localitatea Aninoasa, într-o zonă în care se produc frecvent accidente grave.

Viteză, derapaj, impact mortal

„Drumul morţii”, cum este numit de către localnici segmentul din DN66A dintre Iscroni şi Livezeni, a făcut cinci victime la sfârşitul săptămânii, trei dintre ele decedând din cauza unui accident rutier. Şi de această dată evenimentul s-a produs din cauza vitezei, spun poliţiştii, care au încercat toată săptămâna să-i strunească pe şoferi, în zona respectivă, să circule cu viteză redusă. Un autoturism Fiat, în care se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, a intrat pe contrasens, s-a izbit de un microbuz, care circula regulamentar, şi apoi a fost proiectat sub o conductă de distribuţie a agentului termic. Două dintre victime au fost pur şi simplu aruncate din maşină de forţa impactului.

„Pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de carosabil umed, maşina, în care se aflau patru tineri, a derapat şi a pătruns pe contrasens, fiind lovită frontal de microbuzul condus regulamentar de Marin R., de 54 de ani, din municipiul Vulcan. În urma impactului, autoturismul condus de G. Alin, a fost proiectat în afara părţii carosabile în şanţ, sub conducta magistrală care transportă energia termică. G. Alin şi pasagerii din maşina condusă de acesta, respectiv B. Alin, de 21 de ani şi M. Ionuţ, de 23 de ani, ambii din Lupeni, au decedat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde au fost transportaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale”, declară inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Zonă cu multe accidente

Alte două persoane au fost rănite, un tânăr aflat în Fiat, Sebastian C., de 23 de ani, din Lupeni, şi şoferul microbuzului, însă starea lor este bună. Pentru ca şi celelalte două victime să fie scoase din autoturismul transformat într-un morman de fier vechi, mai multe echipe de descarcerare au muncit câteva zeci de minute. Poliţiştii din Aninoasa spun că acest accident este cel mai grav înregistrat în ultimii trei ani pe drumurile localităţii. Exact în aceeaşi zonă, în care cei trei tineri şi-au pierdut viaţa, au avut loc mai multe evenimente rutiere cu urmări tragice, dovadă fiind şi crucile de pe marginea drumului.

One thought on “„Drumul morţii” şi-a luat, din nou, tributul

  • :(((( a trecut atita timp:((((si nu pot acepta asta imi va fiii dor de tine alin:((((

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura