Actualitate

„Dosarul Bercea” se îngroaşă

Carmen Cosman

Procurorii care se ocupă de cazul Emil Bercea (foto) nu se vor mulţumi cu probatoriul administrat la dosar în prima fază a cercetării. Refacerea verificărilor în acest dosar presupune administrarea de noi acte de cercetare penală.

Cazul omului de afaceri Emil Bercea – care a scăpat de cercetarea penală, după ce a fost prins băut la volan – este verificat, la solicitarea expresă a Procurorului General al României, Laura Codruţa Kovesi. Soluţia propusă de procurorii petroşeneni în acest caz a fost infirmată, în timp ce dosarul a fost trimis spre recercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Dar, nu se va merge pe probatoriul deja administrat, ci se va face şi completarea actelor de cercetare penală. Adina Velescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, spune că este vorba despre anumite acte de cercetare penală, expres prevăzute în ordonanţa de infirmare a soluţiei.

Fapta pentru care a fost cercetat omul de afaceri Emil Bercea s-a petrecut în luna aprilie a anului 2010, când acesta a fost prins de poliţiştii rutieri la volanul autoturismului, având o concentraţie de 1,6 la mie alcool în sânge, aspect stabilit după analizarea probelor biologice recoltate, pentru că acesta a refuzat să sufle în etilotest.

One thought on “„Dosarul Bercea” se îngroaşă

  • ce-au ba cu oamenii nevinovati? nu vedeti ca de vina e Basescu? Jos basescu, jos dictatoru, jos piratu. Libertate pentru bercea, cel mai mare luptator pentru democratie. nu mai are voie omu sa mearga beau cu masina? ce tara e asta? Huoooo, dictatura, jos piratu, jos dictatoru, jos…mama lui…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura