„Constituţia şi unitatea statului român sunt de neatins”

 

 Sorina Popa

„Sunt lucruri care ne-au făcut să supravieţuim pe aceste meleaguri, deoarece vremurile au fost grele pentru noi, românii. Dar, întotdeauna am ştiu să ne unim, să strângem rândurile. Întotdeauna, la greu, ne-am adus aminte de Dumnezeu şi de credinţa noastră strămoşească”, a declarat Mircea Geoană, la Ţebea.

„Trebuie să fim uniţi”
Liderul PSD a afirmat la manifestările de la Ţebea că sunt patru lucruri fundamentale care ne menţin, pe noi, românii. Este vorba de unitate, demnitate, patriotismul luminat şi credinţa în Dumnezeu. „Aici, purtăm culori politice diferite. În aceste momente, însă o singură culoare şi un singur simbol trebuie să ne ţină împreună – tricolorul sfânt al naţiunii române. Toată lumea aşteaptă răspunsul la criza economică. La Ţebea, am venit cu responsabilitate şi demnitate. În politică şi democraţie sunt multe lucruri negociabile, dar un singur lucru nu este negociabil – Constituţia ţării. Unitatea ţării şi Constituţia sunt de neatins“, a spus Mircea Geoană în cuvântul său de la mormântul lui Avram Iancu. „Trece şi campania, vă spun de pe acum cine câştigă, dar la anul o vom sărbători împreună“, a încheiat el.
Mircea Geoană a fost prezent la Serbările Naţionale de la Ţebea, manifestare la care au participat peste 5.000 de persoane. După ceremoniile de depunere a coroanelor de flori şi parastasul de pomenire a lui Avram Iancu, liderul PSD s-a întâlnit cu membrii partidului şi simpatizanţii social-democraţilor, prezenţi la evenimentul de la Ţebea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

16 ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

o zi ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago