Categories: Editorial

„Coincidenţe” în lanţ

Mare surpriză le-a făcut Traian Băsescu lui Boc, Udrea, Pogea, Berceanu, Flutur şi compania.  A anunţat, în sfârşit, că s-a hotărât să candideze pentru un nou mandat de preşedinte, luându-le bieţilor oameni o piatră de pe inimă. Cel puţin aşa rezultă din declaraţiile liderilor democrat-liberali, pentru care a fost „un şoc” declaraţia preşedintelui Băsescu, de la Sânnicolau Mare, că va candida pentru un nou mandat.
Închipuiţi-vă ce surprinşi au fost Boc şi ai lui de această declaraţie a lui Traian Băsescu, dacă Elena Udrea – cea care ştia cu trei zile înainte cam tot ce urma să se întâmple pe scena politică naţională,  care ştie ce va face sau va zice preşedintele, care a dat pe goarnă cu câteva zile înainte faptul că pesediştii vor fi scoşi de la guvernare – declara că anunţul preşedintelui a fost o surpriză pentru cei din PDL. „Vă asigur că nu a ştiut nimeni, eram în şedinţa de guvern şi s-a aflat de pe agenţiile de ştiri de acest anunţ şi sigur că am rămas cu toţii fără cuvinte”… a spus ea. Doamne, câtă ipocrizie, câtă minciună! Păi dacă habar n-aveau liderii PDL despre intenţia tătucului lor de a-şi anunţa candidatura sâmbătă, cum se face de taman în acea zi avea loc la Bucureşti şedinţa Colegiului Director al partidului, la care au fost convocaţi toţi şefii filialelor judeţene din ţară? Şedinţă în care s-au discutat, potrivit declaraţiei unui lider social-democrat, măsurile organizatorice pentru campania electorală.
Pentru ca această comedie să fie jucată de toţi actorii, la Sânnicolau Mare, după ce şi-a anunţat candidatura, preşedintele Băsescu a ţinut să le sublinieze celor prezenţi, că nici el nu se aştepta să-şi anunţe candidatura atunci şi acolo (?!). Apoi, întrebat fiind din partea cărui partid va candida, acesta a răspuns că nu poate să precizeze acest lucru, afirmând că rămâne de văzut dacă se va găsi un partid care să îşi asume candidatura sa (ha-ha-ha!!).
Cum problema cu partidul susţinător este lămurită de multă vreme, n-are rost să mai comentăm această nouă mostră de ipocrizie a lui Traian Băsescu. În ce priveşte afirmaţia că nici el nu se aştepta să-şi anunţe, sâmbătă, candidatura, hai să zicem că l-a luat gura pe dinainte pe domnul preşedinte. Doar nu este prima oară când se întâmplă aşa. Dar atunci, cum este cu şedinţa Colegiului Director al PDL şi cu chemarea tuturor liderilor judeţeni ai partidului la centru? Să credem că este vorba doar de o pură coincidenţă?
Atunci, tot coincidenţă trebuie să numim şi faptul că Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura imediat după ce naivii de social-democraţi au fost păcăliţi şi scoşi de la guvernare? După ce la cârma Internelor a venit Vasile Blaga, soldatul cel mai disciplinat al lui Băsescu? După ce prefecţii şi subprefecţii susţinuţi de PSD au fost înlocuiţi în câteva ore cu oamenii PDL?  Adică, este doar o coincidenţă faptul că Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura imediat după ce i-a fost eliberată pârtia, instalându-se oamenii lui în toate funcţiile cheie din ţară?

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă iar s-a ajuns. Cică s-a dus omul…

15 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Eric Daniel Rus, sportiv Pentru că a obținut medalia de bronz, stabilind un nou record…

15 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

15 ore ago

L-au amendat cu o sumă imensă!

Proprietarul unui imobil situat în Piaţa Libertăţii din municipiul Hunedoara a fost sancționat de către…

15 ore ago

Spitalul din Deva, evoluție majoră în ultimii ani

Magdalena Șerban Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a trecut în revistă o foarte mică…

15 ore ago

Deva – orașul în care vocea copiilor contează: Recunoaștere oficială ca Localitate Candidată în Inițiativa UNICEF

Pe 4 iulie 2025, municipiul Deva a fost recunoscut oficial drept Lo­ca­li­tate Candidată în cadrul…

15 ore ago