Categories: EvenimentFlash

„Ai fost plãtit sã mã împuşti!”

Sorina Popa

Ieri, la Tribunalul Hunedoara s-a desfăşurat un nou termen în procesul în care este implicat Paul Popa, „locotenentul” grecului Passaris. Popa este acuzat în acest dosar de tentativă de omor, fiind condamnat la 12 ani de puşcărie de către magistraţii hunedoreni. Potrivit rechizitoriului, în Deva, Paul Popa l-a împuşcat în plină stradă, în timpul unei altercaţii, pe Gabriel Dumitru Duţ, care a rămas paralizat pe viaţă.
După ce l-a împuşcat, acesta a fugit din ţară, fiind dat în urmărire internaţională şi condamnat în lipsă la 12 ani de închisoare. A reuşit, timp de şapte ani, să scape de braţul legii, fiind prins, în Austria, la finele anului trecut, de poliţişti, la un control de rutină. Autorităţile austriece l-au extrădat în România, unde a fost depus la penitenciar să-şi ispăşească pedeapsa. Paul Popa a cerut rejudecarea dosarului. „Locotenentul” lui Passaris este reprezentat în instanţă de Maria Vasii, avocatul care a obţinut divorţul poliţistului Cristian Cioacă de Elodia, şi unul dintre apărătorii lui Nuţu Cămătaru şi al călugărului Daniel Corogeanu, preotul exorcist de la Tanacu.

„Uită-te în ochii mei”
Ieri, Paul Popa s-a întâlnit pe holurile Tribunalului Hunedoara cu Iulian Ceia, judecat în dosarul “Comorile dacice” şi care l-a acuzat pe locotenentul lui Passaris că a vrut să-l împuşte în urmă cu câţiva ani. Când să iasă din sala de judecată, Popa a dat nas în nas cu Ceia. „Uită-te la mine. Eu sunt cel pe care ai vrut să-l împuşti în urmă cu câţiva ani. Eu sunt cel pentru care ai fost plătit să mă împuşti. Pe mine, pe nevastă şi pe copil. Uită-te în ochii mei”, i-a spus Ceia lui Paul Popa. Iulian Ceia a declarat pentru Mesagerul Hunedorean, că în urmă cu mai mulţi ani, din cauză că nu vroia să se supună legii făcute de un poliţist şef în municipiul Deva, a riscat să fie ţinta unui atac înarmat, în urma căruia, urma să fie lichidat atât el cât şi familia sa. Când a aflat însă de ce se pune la cale, a fugit împreună cu familia din ţară, susţine Ceia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

18 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

18 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

18 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

18 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

18 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

18 ore ago