„… surse”
Cuvânt misterios. De multe ori întrebi pe cineva, jurnalist, om politic, de unde ştie ce ştie, pentru că alţii nu ştiu şi nici n-au auzit încă. Te priveşte complice, cu un aer atotştiutor, eventual, se uită precaut şi ostentativ în stânga şi în dreapta, apoi îţi spune misterios: „… am eu o sursă!”
Există un întreg capitol al comunicării dedicat zvonisticii. Postul central de radio are chiar în această perioadă un promo care spune că înainte de a fi informaţie, o ştire este zvon. Este doar parţial adevărat, pentru că nu orice informaţie îşi începe cariera ca zvon, dar este perfect adevărat că suntem pur şi simplu intoxicaţi atât cu zvonuri, cât şi cu informaţii „pe surse”, care, până la proba contrarie, tot zvonuri sunt. Ceea ce este mai grav, şi aici aprob în totalitate solicitarea fostului premier Tăriceanu, este tocmai sursa oficială care face din informaţie o armă detestabilă, prin folosirea ei nepermisă într-un stat de drept. Fel de fel de stenograme, dosare, înregistrări de convorbiri telefonice, date din procese circulă liber, lansate la momentul oportun către răspândacul potrivit. Cred că nu-şi imaginează cineva că puzderia de foiletoane ce umplu paginile ziarelor, „dezvăluirile” din dosarul unei anchete apărute pe piaţă cu mult înainte ca ea să fie finalizată, precum şi alte apariţii de acest gen sunt întâmplătoare sau rodul muncii de detectiv al vreunui superjurnalist.
Curiozitatea oamenilor este nesfârşită. Aşa se explică tirajele de sute de mii de exemplare pe care le mai fac doar ziarele care disecă viaţa „vedetelor”. Dar, tot atât de adevărat e că România este şi la acest capitol atipică. Scurgeri de informaţii, deliberate sau nu, se mai întâmplă. Intoxicări se mai întâmplă. Dar, „dincolo” (iată că am revenit la acest „dincolo”, ce păstrează exact aceeaşi sonoritate ca pe vremea abuziv împuşcatului), după astfel de scurgeri de informaţii, oamenii care răspund de securitatea „surselor” se mai întâmplă să plece, pentru că ei, cei de „dincolo”, şi-au dat seama cât de nocivă este practica de a alimenta opinia publică cu zvonuri, pentru a induce anumite reacţii. Se ajunge practic la o deformare – oamenii nu mai cred informaţia oficială (şi de ce ar face-o, din moment ce este denaturată) şi pleacă urechea la zvonistică, devenită manieră oficială de comunicare.
Am ajuns în situaţia în care toţi ştiu de toate. Şi nimeni nu ştie nimic clar. Vorba de ordine în România actuală este una în esenţă simplă: „asta este…! ce să facem?”
de acord cu dvs si ce este mai grav, este ca ceea ce ar trebui sa fie stire de prima pagina nu apare nu este bagata in seama. cronica roza sau care cronica o fi ea trece de la un ziar la altul, de pe un site pe altul si mereu se discuta aceleasi futile chestiuni, ca si cum singura problema a natiunii ar fi tipul de tanga al unei descreierate sau amanta politicianului x sau manelistul y nu stim citi copii nu frecventeaza scoala, citi ingineri trecuti de 50 de ani se sinucid pentru ca nu mai pot sa-si gaseasca un serviciu(tocmai am auzit asta da nu de pe surse cum ca un fost coleg de serviciu, un inginer si-a pus capat zileleor!!)nu stim si tare am mai vrea sa stim de ce este atit de infloritoare piata drogurilor in Romania si de ce atunci cind toata lumea stie unde si cine le vinde nu se iau masuri, dar dincolo de orice „surse” eu nu-mi pot explica de ce ne refuzam dreptul constitutional de-a spune PINA AICI, ASA NU SE MAI POATE!
Buna Intrebarea finala!
Ar trebui sa facem , mai putina justitie in direct si la ore de audienta exceptionala.Atit oamenii politici cit si jurnalistii ar fi mai corecti dacaar emite pareri si supozitii si nu verdicte asupra problemelor pe care le dezbat, mai ales cind informatiile provin de pe surse.
Am avea nevoie de mai multa onestitate si din partea celor din media in ce priveste obtinerea de informatii si prezentarea lor sau mai putina birfa si mai multe date.
Dar cel mai mult am avea nevoie si de o legislatie coerenta in domeniu si atunci cele mai grele cazuri ar fi rezolvate.
Asta este justificata doar daca facem comparatie cu media de la noi si media de afara,unde f. putini isi permit ceea ce la noi nu este interzis.
Ehehei chiar ca nu e chiar asa de usoara aceasta problema!