ActualitateFlash

„Ziua mondială a inimii” în Galeriile Real

Galeria Real şi Sensiblu, în parteneriat cu Real Hypermarket, organizează în weekendul 1-2 octombrie, o sesiune de testări gratuite de tensiune şi indice de masă corporală, cu ocazia Zilei Inimii.
Testările se vor face în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării. În Deva, acestea se efectuează în galeriile din cadrul hypermarketului Real. Evenimentul se va desfăşura în ambele zile, în intervalul 12.00-18.00, iar cei care vor lua parte  vor putea câştiga diverse premii la concursuri pe teme de sănătate.
“Dorim să fim alături de clienţii noştri şi în contexte sociale. «Ziua inimii» marchează faptul că ne deschidem porţile şi către evenimente necomerciale, cum ar fi campaniile de screening a populaţiei. Aceasta, cu atât mai mult cu cât fiecare din noi devine din ce în ce mai ocupat şi mai puţin preocupat de sănătatea sa”, a declarat Ioana Laura Pasca, directorul de marketing la Galeria Real. “Scopul campaniei «Ziua Inimii» este sprijinirea pacienţilor, pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos”, a subliniat şi Dan Nicolescu, directorul de marketing al companiei Sensiblu.
“Este important întâi să conştientizăm riscul pe care îl reprezintă bolile cardiovasculare, iar apoi, trebuie să ştim că acestea pot fi prevenite. Consumul de legume şi fructe proaspete este benefic pentru sănătate şi tocmai de aceea,  Real îşi încurajează clienţii să mănânce sănătos şi să participe la sesiunea de testări de la «Colţul inimii»“, a declarat Ofelia Iancu, directorul  Galeriilor Comerciale Real-Hypermarket.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura