Categories: Eveniment

„Tun“ de aproape 1 milion de lei la BRD Petroşani

Dana Istudor

O operatoare a Agenţiei BRD din municipiul Petroşani a reuşit să fure din conturile băncii aproape 10 miliarde de lei vechi, fără ca superiorii ei să-şi dea seama, decât foarte târziu.

Riscă până la 20 de ani de închisoare
Surse demne de încredere au declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că angajata sustrăgea din conturi diverse sume, care să nu bată la ochi, iar apoi, printr-o metodă ingenioasă, le „plimba” prin diferite conturi bancare ale aceleiaşi bănci, astfel încât, la controalele interne, să nu se vadă furtul. Angajata băncii, cercetată în mare secret de poliţiştii din Petroşani încă din noiembrie 2009, este căsătorită şi avea o experienţă îndelungată în domeniul bancar. De altfel, această experienţă a „ajutat-o” să-şi acopere toate urmele, dat fiind faptul că, ea a sustras din conturi suma respectivă de bani pe parcursul unei perioade mari de timp. Aceleaşi surse implicate în anchetarea cazului de delapidare au mai precizat că furtul a fost descoperit de conducerea agenţiei bancare, chiar în momentul în care încerca cu disperare să îşi ascundă tranzacţiile dubioase care au prejudiciat banca. Clienţii unităţii nu vor fi afectaţi de prejudiciul provocat de angajată, deoarece sumele furate sunt acoperite de bancă. Totuşi, angajata BRD Petroşani va trebui să achite prejudiciul provocat şi în plus, riscă şi până la 20 de ani de închisoare pentru fapta comisă.
Anul trecut, un bărbat din Brad a acuzat o angajată a filialei BRD că i-a sustras din cont 29.500 de euro, pe motiv că banii i-ar fi fost împrumutaţi de soţia sa defunctă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

16 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

16 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

16 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

16 ore ago

Traficant de droguri, condamnat la 7 ani de închisoare

Traficantul vindea consumatorilor din zona Bradului cam tot ce se poate în materie de substanțe…

16 ore ago