Politica si administratie

„Sunt optimişti înainte de alegeri şi pesimişti dupã”

05 Rusanu1

Nicolle Ebner

Chestorul Senatului, Dan Radu Ruşanu, nu crede în ipostaza preşedintelui Traian Băsescu de salvator al naţiunii şi nici în veridicitatea proiectului „prima casă”.

Marea îmbrobodeală a mesajelor politice
Potrivit senatorului PNL de Hunedoara, întotdeauna predicţiile preşedintelui şi ale primului ministru sunt optimiste înainte de alegeri şi pesimiste după alegeri. „Înainte de alegerile europarlamentare, premierul Boc anunţa pentru luna iulie începutul revirimentului economiei naţionale, lucru întărit şi de preşedintele Traian Băsescu. La o săptămână după alegeri, aceleaşi personaje anunţă recesiunea pe care românii o simt deja de un an de zile şi despre care PNL trăgea semnale de alarmă încă pe vremea Guvernului Tăriceanu”, afirmă Dan Radu Ruşanu, care consideră că şi mesajul optimist lansat de Banca Naţională a României (BNR) a fost unul politizat, pentru că şi la BNR vor fi alegeri în luna septembrie.

Care bănci cumpără scump şi vând ieftin?
Ruşanu atrage atenţia că în urma acordului cu FMI, românii sunt nevoiţi să plătească dobândă de două ori. O dată la creditul acordat de FMI şi încă o dată, în momentul în care românii iau un credit de la o bancă comercială. Chestorul Senatului mai afirmă că, în ciuda declaraţiilor făcute de actuala guvernare, băncile îşi vor continua politica proprie. „Dobânda băncilor este stabilită în funcţie de valoarea cu care acestea aduc bani din altă parte. Dacă ele cumpără bani la un procent de şapte la sută, nu pot să-i dea mai departe decât cu nouă la sută. Or, în condiţiile în care dobânzile băncilor comerciale din România sunt între şapte şi 11 la sută, acestea nu pot acorda credite cu cinci la sută, aşa cum spune premierul Boc”, mai declară parlamentarul liberal. Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, că optimismul manifestat de BNR după luna aprilie nu are acoperire în evoluţiile economice, iar România intră oficial în recesiune odată cu scăderea PIB-ului şi în trimestrul II al anului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura