„Ridzi nu şi-a dat demisia, ci a fost demisã!”

Nicolle Ebner

Mare parte dintre liderii politici din judeţul Hunedoara afirmă că ministrul Monica Iacob Ridzi nu şi-a dat demisia, ci a fost demisă de către conducerea PDL.
Încăpăţânarea ministrului de a renunţa la putere însemna urgentarea cercetărilor, pentru a se stabili unde, şi în ce scop s-au „scurs” cei aproape 800.000 de euro din banii publici, pentru organizarea Zilei Tineretului. Or, aflarea adevărului, înainte de luna noiembrie, periclita candidatura preşedintelui Traian Băsescu pentru un nou mandat.

„Băsescu trebuia să iasă basma curată”
„Este regretabil pentru PDL că bagă la înaintare astfel de oameni. Vorba românului: dă-i omului putere, ca să vezi ce caracter are. Este regretabilă şi reacţia aproape inexistentă a organelor de cercetare în cazul Ridzi. Când s-a dat ordin, 100 de procurori au sărit să controleze Primăria Deva, pentru o palmă de pământ pe Dealul Paiului, în schimb, nu iau atitudine împotriva ministrului PDL, care nu poate justifica 800.000 de euro cheltuiţi din banul public. Monica Iacob Ridzi nu şi-a dat demisia, ci a fost demisă, ca să i se închidă dosarul, iar Băsescu să iasă basma curată la alegeri. Dacă s-ar afla înainte de luna noiembrie adevărata destinaţia a banilor publici, adică intrarea fiicei preşedintelui în Parlamentul European, chiar şi viaţa politică a lui Traian Băsescu ar fi pusă în pericol, nu numai candidatura”, declară vicepreşedintele PNL Hunedoara, Mircia Muntean.

„Un mandat de incompetenţă, servilism politic şi ilegalităţi”
„Demisia ministrului Monica Iacob Ridzi este un gest prea mult aşteptat, dar care vine să justifice încă o dată că mandatul de şapte luni a însemnat incompetenţă, servilism politic şi ilegalităţi. Sper ca justiţia să facă lumină în acest caz şi pe viitor, clasa politică să însemne mai mult profesionalism şi respect pentru lege. Singurul meu regret în cazul Ridzi este faptul că vorbim despre un ministru din judeţul nostru şi de aceea, cred că electoratul hunedorean trebuie să sancţioneze orice partid care comite imprudenţa de a promova oameni nepricepuţi”, consideră liderul social-democraţilor hunedoreni, Florin Cazacu.

„S-a netezit calea pentru preşedinte”
„E tardivă demisia doamnei ministru! Trebuia să facă acest lucru în momentul declanşării scandalului. Atunci s-ar fi salvat şi onoarea ei, şi a PDL, şi a preşedintelui. Până la urmă, PDL a demis-o, pentru că ea nu avea de gând să renunţe la putere. S-a netezit, astfel, calea pentru candidatura lui Traian Băsescu. A fost clar că, în acest caz, banii s-au folosit în campania fiicei preşedintelui iar sarcina ministrului Tineretului şi Sportului a fost de a o face pe aceasta europarlamentar. Din păcate, acţiunile Monicăi Iacob Ridzi aduc prejudicii imense imaginii clasei politice din judeţul Hunedoara, pentru că lumea ne bagă pe toţi în aceeaşi oală”, afirmă preşedintele filialei judeţene a PC, Petru Mărginean.

„În faţa legii, toţi trebuie să fim egali”
„În primul rând, eu cred că judeţul Hunedoara a pierdut, deoarece a rămas cu un singur ministru, Gheorghe Pogea, şi nici el «nu se simte prea bine». În al doilea rând, indiferent pe ce poziţie eşti, în faţa legii trebuie să fii egal cu muritorul de rând, iar necunoaşterea legii nu te exonerează de răspunderea ei. Aş vrea să cred că Monica Iacob Ridzi este nevinovată şi în faţă, instanţei de judecată va primi verdictul care i se cuvine. Sincer, îmi pare rău pentru ea”, răspunde Costel Avram, liderul PRM Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

13 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

13 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

13 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

13 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

13 ore ago