„Racris”, „bomba“ din Parohia Bârcea Mare

   Nicolle Ebner

Din cauza unor aranjamente ale PDL, Parohia Ortodoxă din Bârcea Mare a ajuns în situaţia de a cere Primăriei Simeria autorizaţie de funcţionare pentru o cârciumă construită ilegal pe terenul ei.
Rezolvarea abuzivă a unui caz banal a scos la iveală un şir întreg de alte ilegalităţi, iar primarul oraşului Simeria, Petru Păun Jura, îl acuză pe consilierul local PDL, Florian Toma, de trafic de influenţă şi presiuni asupra angajaţilor primăriei.

Favoruri pentru sponsorul PDL Simeria
Totul a început la Biroul “Inspecţie Comerţ”, din cadrul Primăriei Simeria, când patronul SC Racris Com a solicitat reautorizarea barului din Bârcea Mare, construit încă de pe vremea fostelor administraţii locale. Pe lângă faptul că autorizaţia expirase de vreo două săptămâni, s-au constatat probleme şi cu terenul pe care este amplasat barul. De fapt o „bombă” sătească, toată peticită cu tablă ruginită şi resturi de cartoane proptite din loc în loc, să nu se dezmembreze construcţia înconjurată de gunoaie şi mizerie lăsate de clienţi. De fapt, terenul este al Bisericii din Bârcea Mare, iar pe acel loc trebuia construit un ABC alimentar, nicidecum un birt. „L-am sunat pe preot, care mi-a spus că, iniţial, Consiliul Parohial nu a vrut să închirieze terenul, dar unul dintre epitropi ar fi consătean cu proprietarul birtului, aşa că, în cele din urmă, consiliul şi-a dat acordul, dar cam cu jumătate de gură. Conform contractului, SC Racris Com urma să construiască pe pământul bisericii un ABC, pe care se obliga să-l demonteze în momentul expirării contractului. S-a stabilit o chirie de nimic, de 100 de euro pe an, iar biserica s-a trezit cu o cârciumă pe proprietatea ei”, declară primarul Petru Păun Jura.

Presiuni pentru oficializarea unei ilegalităţi
Logic, primarul a refuzat să elibereze autorizaţia de funcţionare a „bombei” de pe terenul Parohiei Bârcea Mare, moment în care intervine Florian Toma, consilier local PDL Simeria (fost şef de cabinet al prefectului Vladu, consilier al fostului ministru Monica Iacob Ridzi, fost candidat la Primăria Simeria), care îi cere socoteală funcţionarei de la Biroul “Inspecţie Comerţ”, Dana Bodean. „A spus că dosarul este în regulă, numai că primarul are ceva cu patronul firmei care a susţinut campania electorală a PDL, iar acum se răzbună”, declară funcţionara. Dar, presiunile lui Toma nu s-au oprit aici. „M-a sunat  delegatul sătesc din Bârcea Mare, care mi-a spus că Toma, cu staff-ul PDL din zonă, au tăbărât şi asupra lui. Se laudă că este consilierul ministrului Ridzi şi face aşa ceva? Nu este prima dată când Toma face trafic de influenţă şi presiuni, ca să obţină ce vrea. În urmă cu câţiva ani, i-am cerut în scris lui Cristian Vladu-pe vremea aceea prefect-să-l destituie, pentru că a ameninţat consilierii locali”, a mai afirmat Petru Păun Jura.

Consilierul Toma, pârât la şefii de partid
Primarul oraşului Simeria va sesiza conducerea judeţeană a PDL Hunedoara şi Consiliul Local Simeria, dar e sigur că nu se vor lua măsuri. “Măcar să ştie lumea cu ce se ocupă un consilier al ministrului şi un ales local, care a jurat să respecte legile şi să lucreze în folosul cetăţeanului”, spune primarul oraşului Simeria.
Între timp, sponsorul PDL îşi vede de treabă, chiar dacă birtul din curtea Parohiei Bârcea Mare funcţionează ilegal.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ia sa vedeti voi "bomba" de bomba la hotelul Flora din Geoagiu Bai ce apartine tinerilor din jud. Hunedoara , a caror directie e condusa de stim noi cine de la PD-L , si lucrarile de modernizare a hotelului tocmai au fost anuntate pe SEAP si stim noi cine a cui firma si le va "adjudeca". Pe cat pariem?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

2 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

2 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

2 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

2 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

2 ore ago