EvenimentFlash

„Piraţii” şoselelor şi-au pierdut permisele de conducere

Nicoleta Popa

Doi „piraţi” ai şoselelor au rămas săptămâna trecută fără permise de conducere. Este vorba de doi hunedoreni care făceau taximetrie, ilegal, pe ruta Deva-Hunedoara.

A încasat amenzi în valoare de 300.000 de lei

Unul dintre „piraţii” care a rămas fără permis auto a reuşit să stabilească un record în ceea ce priveşte amenzile pentru transportul ilegal de persoane. Astfel, el a acumulat până acum nici mai mult, nici mai puţin de 12 amenzi, în valoare totală de 300.000 de lei. Bărbatul a fost oprit de poliţiştii rutieri pe Bulevardul 22 Decembrie, în Deva, în Staţia Ceangăi. Din cauză că nu a respectat dispoziţia poliţiştilor de a rămâne în maşină, cu mâinile pe volan şoferul a fost sancţionat. Acesta a coborât din autoturism, încercând să îi determine pe pasageri să nu declare nimic. Totuşi, unul dintre martori a dat o declaraţie, în care a precizat că a fost luat din staţia Liceului Auto şi urma să ajungă la Hunedoara contra sumei de 4,5 lei. Pasagerului i s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni.

A încercat să scape de poliţişti

Un alt taximetrist „pirat”, tot din municipiul Hunedoara, şi-a pierdut permisul, pentru că nu a oprit la semnalul poliţistului. Bărbatul a fost somat să tragă pe dreapta în intersecţia DN 7 cu DJ 687, însă şi-a continuat drumul, poliţiştii reuşind să îl oprească la aproape un kilometru. Pe lângă faptul că bărbaţii s-au ales cu permisul suspendat pentru 30 de zile, au fost amendaţi şi cu 25.000 de lei fiecare, fiind acuzaţi de transport ilegal de persoane. Potrivit subinspectorului Alexandru Zeriu, aceştia nu şi-au plătit nici una dintre amenzi, cu toate că oamenii legii au câştigat în instanţă câteva dintre ele. „Aceste acţiuni vor continua, iar poliţiştii vor fi foarte fermi în aplicarea măsurilor. În situaţia în care ei vor fi prinşi conducând un autoturism în această perioadă de 30 de zile, în care au permisul suspendat, li se va întocmi dosar penal pentru conducere fără permis, şi vor primi şi o amendă de 25.000 de lei pentru transport ilegal de persoane”, a declarat subinspectorul Alexandru Zeriu, coordonatorul Liniei Transporturi Mărfuri şi Persoane din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara.

2 comentarii la „„Piraţii” şoselelor şi-au pierdut permisele de conducere

  • Oare nu vede nimeni Cielo-ul alb care face zilnic acelasi lucru intre Deva si Simeria ? Sau poate ca terminatia MAI, de la numarul de inmatriculare ne spune ca este mina in mina cu cei de la M.A.I. Luati fratilor masuri ca isi bate joc de voi acel ” taxi”. Dar de fapt cand politia parcheaza in fata sediului sub semnul de oprirea interzisa ce sa mai zici! Astia sunt politisti din Simeria !!!!

  • Traiasca pirateria !!! Pirati din toate tarile uniti-va !!
    Pasageri fiti destepti !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura