„Moloţ a fost informator al Securitãţii”

Nicolle Ebner

Marius Oprea (foto), fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), sosit la Deva la invitaţia primarului Mircia Muntean, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a fost informator al Securităţii, fiind racolat în sistem încă de la vârsta de 16 ani, când era elev la liceu.

„Are o problemă în partid”

În opinia istoricului Marius Oprea, care este şi membru PNL, Hunedoara este un judeţ „mega” infiltrat de securişti, aici existând, de-a lungul timpului, cei mai mulţi informatori pe metrul pătrat, din ţară. Asta, datorită specificului industrial al zonei. Referitor la preşedintele liberalilor hunedoreni, Marius Oprea a declarat că: „CNSAS i-a «albit» dosarul şi nu s-a găsit mapa cu informări, dar există dovezi evidente care, în lumina modificării legii (a dispărut sintagma poliţie politică, iar verdictul îl dă un judecător) demonstrează că Moloţ are o problemă. Este un risc pe care mi-l asum şi Moloţ nu are decât să mă dea în judecată. Am mai avut procese. Moloţ a fost informator al Securităţii, iar notele lui informative au fost evaluate de Securitate în mod pozitiv. Nu ştiu dacă victimele au avut probleme, dar dacă Mona Muscă şi-a pierdut „aripioarele”, de ce să se umble cu dublă judecată? Moloţ are o problemă în partid. A început într-o reţea de elevi, la 16 ani, când era la liceu, după care a revenit după un timp. Probabil, a urcat în grad. (…) Nu are decât să mă dea şi Crin Antonescu afară din partid pentru declaraţia mea”, a afirmat istoricul Marius Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Deva. La sfârşitul lunii februarie a acestui an, premierul Emil Boc a dispus eliberarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Istoricul Marius Oprea a fost înlocuit cu Vladimir Tismăneanu. Oprea a declarat jurnaliştilor că acum este un fel de şomer, dar îşi continuă activitatea în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, centru înfiinţat în cadrul Fundaţiei „Societatea Civilă”, condusă de Stelian Tănase.

„Ale cui jocuri le face Mircia Muntean?”

„Mi se pare o mojicie acest atac la adresa mea. De ce sunt atacat doar acum, doar de când a apărut conflictul declanşat de Mircia Muntean împotriva mea, că eu nu am nimic cu el? Primarul Devei nu poate accepta ideea că există o competiţie pentru funcţiile de conducere în partid, care nu se moştenesc, ci se obţin din patru în patru ani, prin alegeri. În loc să se axeze pe munca politică, în partid, el ne atacă pe rând, pe toţi, ne împarte în grupuri şi grupuleţe. Oare ce interese are şi ale cui jocuri le face fostul preşedinte al PNL Hunedoara? În ce mă priveşte, încă din anul 2007 am prezentat documentul oficial de la CNSAS, prin care se arată negru pe alb că nu am făcut poliţie politică”, a răspuns Mircea Ioan Moloţ acuzaţiilor aduse la adresa sa.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ASA BAIETI.VA TREBUI SA ANALIZATI TOT CE FACE MIRCIA SI O SA CONSTATATI CA JOCUL FACUT DE EL ESTE SA SPARGA P.N.L.HUNEDOARA SI TOATE ASTEA PENTRU A SE APARA IN DOSARELE PENALEPE CARE LE ARE LA PARCHET \.PRETUL CERUT DE P.D.L. BRAVO LIBERALI ""DORMITI MIRCIA VA LUCREAZA PE VOI''

  • D-le MIRCEA IOAN MOLOT cand ai obtinut presedentia PNL Hunedoara ai crezut ca toata lumea iti va spune " sa traiti sefu " iar MIRCIA MUNTEAN va sta cuminte cu capul intre picioare si se va ruga la tine sa il pui pe lista de candidati in 2012 .
    Te-ai inselat amarnic .
    Acum va trebui sa le demonstrezi liberalilor din judetul Hunedoara ca meriti funtia de presedinte al acestei importante organizatii si sa faci curatenie in partid .
    Asta inseamna sa te bati pe fata inclusiv cu MIRCIA MUNTEAN .
    Daca nu esti in stare sa mergi pana la capat mai bine nu te bagai in aceasta batalie .
    Eu sper sa nu ne dezamagesti pe noi liberalii din judet ( care am crezut in tine si nu in M. MUNTEAN )si sa ne demontrezi ca vei lupta pentru ideile liberale si nu doar pentru linistea ta si a familiei tale .
    Sper ca nu te are MIRCIA MUNTEAN cu ceva la mana ca prea ai lasat-o moale cu pianul ?

  • Ceva i-mi spune ca lui MOLOT ii este frica de M.MUNTEAN .
    Sau poate ma insel . Vreau totusi sa il vad cum merge pana la capat si ii da afara din partid pe cei opt consilieri locali , asa cum a declarat in presa si la televizor , pentru ca toti acestia au incalcat grav statutul PNL .

  • MOLOT nu are curajul sa o faca pentru ca la BUCURESTI nu il cunoaste nimeni sau il cunoaste dar nu il baga nimeni in seama .
    El nu acolo ar trebui sa fie viteaz ci aici in judet ca doar de aceea a fost ales cu atatea voturi de liberali si sa faca in primul rand curatenie ( ca este vraiste in PNL ) si pe urma sa construiasca in liniste , daca mai are cu cine .

    PS : D-le MOLOT ideal ar fi sa nu fiti cu fundul in doua luntrii ca s-ar putea sa picatii intre .

  • DORELE ai perfecta dreptate .
    MUNTEAN MIRCIA va trece la PDL ca sa scape de dosarele penale , insa va termina mai intai din interior PNL -ul .
    Poate citeste si MOLOT pe forum sa stie ce il asteapta .

  • Oare nu ii ia M. MUNTEAN cu el la PDL si pe sogorii MORARU MARCEL ( cu nevasta ) si PANDURU CAROL ( cu pupatul in dosuri ) ? Ar fi mai putina putoare si zoaie in PNL .

  • Ce sogori , astia cred ca s-au cuplat ei doi ca in ultima perioada sunt nedespartiti .
    Dupa ce am citit de nazbatiile copilului popii din MICRO 15 ( COSTA COSMIN ) cu nevasta-sa lesbiana si cu el pe post de regizor PORNO , nimic nu ma mai mira . Perversi , perversi , perversi .

  • SURDULE sti tu asta de pe panourile publicitare din DEVA ale consilierului liberal MARCEL MORARU si pe care acum MIRCIA nu le mai contesta si nu le mai ia curentul de pe domeniul public ?
    MORARULE DNA-ul te-a luat in vizor , MOLOT te-a luat in vizor , corpul de control te-a luat in vizor . Ai luat teapa cornorica .
    Dar lasa ca te va consola PANDURU si daca nu mai poti face fata ratelor bancare te ajuta tot el din afacerea LUI cu Primaria Deva , cea cu impamantarile ( sti tu , cele de pe firma ALPHA EUROGRUP ).

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

20 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

20 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

20 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

20 de ore ago