„Legea Educaţiei este hârtie igienicã?”

Nicolle Ebner

Primăria oraşului Simeria a dat Guvernul în judecată, pentru nerespectarea programului de guvernare aprobat la capitolul învăţământ.

De la extaz…

În 22 decembrie 2008, în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 869, a fost publicat programul de guvernare al coaliţiei cu majoritate zdrobitoare de 73 la sută în Parlament. Primarul Petru Păun Jura (foto) chiar a crezut că un guvern cu o asemenea susţinere poate face ceea ce s-a angajat prin programul de guvernare. A fost de-a dreptul încântat că scapă de o serie de poveri când, la capitolul educaţie, a văzut scris, negru pe alb, susţinerea de către stat a cheltuielilor cu educaţia timpurie – grădiniţe – şi dezvoltarea învăţământului din mediul rural. Bucurie mare pe capul primarului Petru Păun Jura, când a citit, la capitolul reforma administraţiei publice, că este prevăzută descentralizarea pe care primarii o cer de 20 de ani. Lui Petru Păun Jura i s-a umplut inima de bucurie şi a gândit că i-a pus Dumnezeu o Mână pe cap, când a citit la capitolul descentralizarea învăţământului că: „finanţarea cheltuielilor curente ale şcolilor se va realiza în funcţie de standarde de cost/elev, acoperite integral de la bugetul de stat”. Prin urmare, crezând cu sinceritate în angajamentele asumate de Guvernul Boc 1, primarul a întocmit bugetul local pe 2009 în funcţie de priorităţile stringente, adică investiţii şi lucrări în infrastructură.

…la agonie

Când colo, bani ioc pentru educaţie! Ba mai mult, actuala putere a înţeles să realizeze dezvoltarea învăţământului în mediul rural, prin închiderea şcolilor. „Se desfiinţează şcolile din Cărpiniş, Uroi, Simeria Veche, Sântandrei şi Săuleşti. Rămâne doar cea din Bârcea Mare. Nu am primit bani pentru susţinerea învăţământului, dar nici nu am putut lăsa şcolile să se închidă şi am cheltuit, în 2009, de la bugetul local, pentru învăţământul preuniversitar, 853.606 lei. M-a pus pe butuci. Am rectificat complet bugetul, pentru că statul nu şi-a plătit angajamentele asumate prin programul de guvernare”, a declarat primarul oraşului Simeria, Petru Păun Jura, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

„Cum se simt parlamentarii?”

Zilele trecute, Primăria Simeria a dat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara şi Ministerul Finanţelor, pentru recuperarea banilor pe care statul avea obligaţia să-i plătească. În plus, edilul şef aşteaptă ca magistraţii să-i desluşească marea dilemă cu care se confruntă de doi ani. „Vreau să se pronunţe Justiţia care este valoarea juridică a unei hotărâri a Parlamentului, prin care se aprobă un program de guvernare. Oare Legea Învăţământului este hârtie igienică, iar guvernul poate scrie orice îi trece prin cap, fără să aibă nici un fel de răspundere? Cum se simt parlamentarii care sunt trataţi ca nişte guguştiuci, ce ciugulesc din palma celui care are grăunţele şi care doar fac act de prezenţă? De asta i-am dat în judecată”, mai spune primarul Petru Păun Jura.

Procesul este pe rol la Curtea de Apel Bucureşti, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, primul termen fiind stabilit pentru 13 octombrie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Auzi mai, vorba lui Mircea Badea, ciumpalacule. Ioan Timis ii ciuguleste din palma lui Basescu ? Si face numai act de prezenta mai banditule ? Cand a venit la voi a fost o mare victorie a liberalismului acum face act de prezenta si ciuguleste din palma. Tu te uiti in oglinda seara sau dimineata ? Iti amintesti ca daca nu veneau Mircia Muntean si Mircea Molot sa-ti faca un pic de campanie erai fiul ploii nu primar la Simeria ? Doamne cat puteti fi de nerusinati, cat puteti fi de lipsiti de simtul onoarei.

  • Domnule Sever (C.R.) esti un prost, deoarece problema este cuvantul guvernului nu parlamentarii! Oricum la mintea ta este imposibil sa pricepi despre ce este vorba in articol. Vezi de protectia consumatorilor ca nu o sa mai ai ce proteja cu asa guvern!

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

5 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

5 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

5 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

5 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

5 ore ago