Categories: Actualitate

„Iona” a fãcut istorie la Deva

Magdalena Şerban

Sală plină ochi la premiera piesei „Iona”, ce a avut loc marţi seară la Deva. Spectacolul, o coproducţie a Teatrului de Artă din Deva şi a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a fost regizat de Ilie Gheorghe (foto), acesta fiind de altfel şi unicul actor care a jucat în piesă.

O lecţie de viaţă şi de moarte
La o primă lectură, acţiunea ar putea fi rezumată astfel: un pescar sărac, Iona, pe care norocul mereu îl ocoleşte, stă în gura unui peşte uriaş şi îşi aruncă năvodul într-o mare ostilă, care refuză să-i dea măcar un peşte. Omul vorbeşte cu dublul său lăuntric, întreaga „acţiune“ fiind un solilocviu cu profunde implicaţii filosofice. Astfel, drama „Iona“ dă naştere la interogaţii existenţiale privitoare la: viaţă, moarte, singurătate, destin (prin această trăsătură, ea se încadrează în teatrul de idei, devenind un adevărat poem dramatic al neliniştii). Monodrama este interpretată într-o manieră excepţională de către actorul Ilie Gheorghe, iar certitudinea este că piesa va cunoaşte tot atâtea interpretări, câte puneri în scenă vor exista.

Bis (şi) pentru public
Elevii de liceu au avut o pondere considerabilă în rândul publicului, trăirile „pe viu“ a ceea ce au aprofundat în şcoală fiind pârghia către artă. „Ne bucurăm că publicul a primit cu braţele deschise această piesă. Ceea ce putem să promitem este că va mai fi pusă în scenă, încă o dată, până la susţinerea examenelor de bacalaureat. Elevii studiază opera lui Marin Sorescu în liceu, ceea ce face ca interpretarea ei să poată fi «simţită» în toată profunzimea, iar aici, teatrul are un rol educativ. Ca o altă veste bună pentru cei ce îndrăgesc actul teatral de calitate, este faptul că Dan Puric va reveni, în curând, pe scena de la poalele Cetăţii, după succesul avut cu conferinţa «Despre iubire» şi spectacolul «Vis». De asemenea, ca o acţiune inedită, în 15, 16 şi 17 aprilie se vor desfăşura «Zilele filmului polonez»“, declară Nelu Ardelean, directorul Teatrului de Artă Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

13 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

13 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

13 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

13 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

13 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

13 ore ago