Categories: Sport

„Gladiatorii“, victorii pe linie

Toţi cei trei sportivi de la clubul Gladiator’s Gym Deva-Hunedoara, care au participat la ediţia a III-a a galei de kick-box, pe reguli de K1, de la Găeşti, au reuşit să câştige meciurile disputate. Andrei Rozdovan a obţinut o victorie prin K.O în repriza secundă, deşi venea după o pauză de aproape o lună, provocată de o răceală sâcâitoare. O victorie clară a obţinut şi Alin Gavrilaş (17 ani), deşi a avut în faţă un adversar mai experimentat şi cu câteva kilograme în plus faţă de el. Mezinul clubului devean, Daniel Brădiştean (12 ani), şi-a trecut şi el în palmares un nou succes şi a ajuns la şase victorii şi o înfrângere în cele şapte meciuri disputate în ringul de kick-box. „Toţi trei sunt foarte talentaţi şi dornici de performanţă. Sper ca în scurt timp, să ajungă să lupte în gale celebre de Local Kombat sau K1”, a declarat Claudiu Florescu, preşedintele clubului Gladiator’s Gym Deva-Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

11 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

11 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

11 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

11 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

11 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

11 ore ago