Categories: ActualitateFlash

„Generaţia basmului” a dat Bac-ul la limba română

Livia Botici

Varianta cu numărul 8 a fost norocoasă pentru liceenii care au susţinut ieri examenul de bacalaureat la limba şi literatura română. Cu toate că la începutul examinării, le-a fost teamă să nu cumva să le pice romanul sau nuvela, elevii au primit, spun ei, varianta de examen cea mai uşoară, în care li se cerea să-l caracterizeze pe Harap Alb.

Fata primarului a ştiut tot

Emoţii mari au fost în faţa Colegiului Naţional Decebal, ieri dimineaţă. Zeci de părinţi aşteptau nerăbdători ca examenul să ia sfârşit, iar copiii lor să iasă din sală. Şi, minunea s-a întâmplat, în jurul orei 12. „Am avut un noroc extraordinar. În clasa a VIII-a, la Capacitate, ne-a picat basmul, iar acum, la fel. Credeam că vom nimeri varianta cu nuvela sau cu romanul, dar am fost foarte norocoşi. Am ştiut tot, voi lua peste nota nouă”, spune Mihai Grigoraş, elev la Liceul Pedagogic ”Sabin Drăgoi”, din Deva. Aceleaşi emoţii, ca şi ceilalţi părinţi, le-a avut şi soţia primarului Devei, Livia Muntean, care, atunci când şi-a văzut fiica ieşind din examen, a izbucnit în plâns. „Toată noaptea nu am dormit, tremur de emoţie”, a spus Livia Muntean. Eleva Paula Muntean ne-a spus că speră să ia o notă mare, întrucât a ştiut totul. „Am scris opt pagini. Sunt sigură că voi lua o notă peste 9, pentru că am ştiut să rezolv fiecare punct. Sunt foarte bucuroasă, am avut noroc de un subiect uşor”, povesteşte fericită Paula Muntean, fiica primarului Devei.

Cinci întârziaţi

Proba scrisă de limba şi literatura română nu a fost una lipsită de incidente. „Am avut cinci tineri, trei de la Grupul Şcolar Dimitrie Leonida, din Petroşani, unul din municipiul Hunedoara şi unul din comuna Crişcior, care au descoperit, înainte cu puţin timp de începerea examenului, că nu au la ei nici un act de identitate. Pentru a rezolva situaţia, am făcut o adresă către minister şi am primit acordul ca ei să susţină, totuşi, examenul de bacalaureat, după ce colegii lor vor termina lucrările. La ora 14, cei cinci elevi au susţinut proba scrisă, şi au primit o altă variantă decât liceenii care au dat examenul de dimineaţă”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru. De altfel, elevii au dat dovadă de responsabilitate, întrucât nici unul dintre aceştia nu a fost prins cu vreo fiţuică în buzunar.

Astăzi, va avea loc examenul la limba şi literatura maternă, mâine, 30 iunie, absolvenţii vor susţine proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 2 iulie, să susţină proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 8 iulie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

10 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

10 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

10 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

10 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

10 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

10 ore ago