Categories: ActualitateFlash

„Garda de Mediu protejează firme de pe halda de zgură”

Nicolle Ebner

Peste câteva zile, se împlineşte un an de când Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a cerut Gărzii de Mediu informaţii cu privire la mai multe firme, identificate de Serviciul de Investigare a Fraudelor, care lucrează fără autorizaţie pe halda de zgură din Hunedoara.

Comisarii, stat în stat

Investigaţiile efectuate anul trecut, pe halda de zgură aparţinând ArcelorMittal Hunedoara, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, au scos la iveală faptul că SC Tanaxa Prod SRL Târgu Jiu şi SC Constrade SRL Deva (considerate „puişorii” operatorului SC Agregate Buituri SA Simeria) desfăşoară activităţi pe halda de zgură, fără a avea autorizaţii de mediu. În data de 20 iulie 2009, APM Hunedoara a cerut Comisariatului Judeţean al GNM, informaţii despre cele două firme, dar conducerea instituţiei s-a făcut că plouă. APM Hunedoara a solicitat ajutorul şi Comisariatului Regional al GNM Timiş – adică, şefii celor din Hunedoara -, însă, nici o reacţie. Dat fiind legătura cu firma mamă, APM Hunedoara a cerut informaţii referitoare şi la SC Agregate Buituri SA Simeria-dând şi datele de identificare ale firmei. Însă, Comisariatul Judeţean s-a spălat din nou pe mâini, pe considerentul că nu a corespuns denumirea societăţii – dintr-o eroare de dactilografiere, a apărut şi un „service” la numele SC Agregate Buituri SA Simeria. „Firmele sunt protejate şi acum, de Garda de Mediu, şi pentru că nu le deranjează cu nimic, îşi văd mai departe de treabă”, declară Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.

Care este pericolul

Fiind căutat numai fierul vechi, zgura o să rămână pe vecie acolo, deoarece, după extragerea fierului, nu se mai justifică din punct de vedere economic prelucrarea materialului rămas. Mai grav, „e pusă în pericol stabilitatea haldei, pentru că firmele protejate lucrează haotic, nu respectă nici un front de lucru, fiecare face ce vrea”, declară Georgeta Barabaş.

„Nu este nici o problemă”

Contactat telefonic, comisarul şef Cristian Moldovan îşi aminteşte că au fost ceva discuţii pe tema celor două firme. Parcă îşi aduce aminte că a şi răspuns adreselor de la APM Hunedoara, dar cel mai bine „faceţi o adresă oficială la noi şi vă vom răspunde la toate întrebările”, ne recomandă comisarul Moldovan. Adică, să aşteptăm răspuns până anul viitor, precum, cazul APM. Cât despre cele două firme „nu este nici o problemă acolo. Societăţiile lucrează în baza autorizaţiei de mediu a SC Agregate Buituri SA Simeria, care are semnate contracte de subcontractare a lucrărilor”, susţine comisarul Moldovan. Totuşi, întrebăm cine plăteşte pentru nerespectarea legii şi până când mai funcţionează pilele?

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

10 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

10 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

10 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

10 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

10 ore ago